Înaltpreasfințite și mult iubite frate în Hristos, Părinte Arhiepiscop și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei,
Frați Arhierei,
Frați Preoți, popor al lui Dumnezeu binecuvântat,
Sfântul Andrei Criteanul a venit la Iași pentru a o întâlni văzut și nevăzut pe Sfânta Parascheva din Epivata, ocrotitoarea Iașilor, protectoarea cuviosului popor român care sărbătorește astăzi.
Sfânta Parascheva s-a născut în jurul anului 920, în satul Epivata din Tracia. Este sora Sfântului Eftimie, Episcop de Maditos. Dragostea și evlavia ei pentru Dumnezeu îi conduce pașii către Constantinopol pentru a vizita mănăstiri, biserici și locuri de închinare, pentru a primi binecuvântările locurilor sfinte aflate în Patriarhia noastră Ecumenică.
Din Constantinopol pleacă în Țara Sfântă, la Ierusalim. Ea devine monahie și se retrage cinci ani în pustie, asemenea celei alese întru nevoiță Sfânta Maria Egipteanca. Sfânta Parascheva primește semn din ceruri să se întoarcă la locul ei de naștere, în Epivata. Pleacă din nou la Constantinopol, se stabilește în Kallikrateia unde viețuiește timp de doi ani, apoi, la vârsta de douăzeci și cinci de ani, în 945, moare subit și este înmormântată ca monahie necunoscută. În jurul anului 1038, primește binecuvântare dumnezeiască și, asemenea Sfântului Rafael din Mitilene sau a Sfântului Efrem din Attica, se descoperă în mod miraculos unui creștin pe nume Gheorghe.
Înmiresmatele ei sfinte moaște sunt așezate la loc de cinste, în biserica Sfinților Apostoli „Petru și Pavel” din Kallikrateia. În 1328, țarul bulgar Asan al II-lea și-a mutat reședința de la Kallikrateia la Târnovo, capitala medievală a Bulgariei, unde a rămas timp de șaizeci și unu de ani. Acolo merg și moaștele Sfintei Parascheva.
După ce i-a binecuvântat și i-a umplut de har poporul ortodox din Bulgaria și, în 1389 merge la sârbii din Belgrad, unde a rămas o sută treizeci și doi de ani. A fost mutată în 1521 pentru o sută douăzeci de ani în Biserica Patriarhală din Constantinopol. Din 1641, însă, Sfânta Parascheva și-a făcut casă din Iași, când a fost adusă de la Constantinopol de către domnitorul Moldovei, Vasile Lupu.
Sfânta a întărit spiritual și a binecuvântat locul natal, Tracia grecească, Constantinopolul, Târnovo, Belgradul și cetatea Iașilor în multe feluri. A binecuvântat și popoarele, bisericile ortodoxe și statele din Bulgaria, Serbia și România. Sfânta Parascheva, poate fi numită, așadar, o Sfânta Balcanilor.
Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, împreună cu Sfântul Andrei Criteanul care a venit acum aici la Iași, îi invită pe creștinii ortodocși la unitatea euharistică. Sfânta Parascheva se întâlnește astăzi, la sărbătoarea ei, cu Sfântul Andrei Criteanul, care s-a născut în anul 660 în Damasc. Sfinții Andrei Criteanul și Parascheva de la Iași au primit schima monahală la Ierusalim, unde Sfântul Andrei Criteanul a fost hirotonit și diacon. S-a mutat apoi la Constantinopol unde a fost hirotonit ieromonah, a preluat conducerea unui orfelinat, a scris imnuri, discursuri teologice și, desigur, cunoscuta lucrare a Canonului cel Mare. Marea Biserică a lui Hristos l-a ales Arhiepiscop în Creta. Sfântul Andrei a adormit în Domnul în anul 740 în Mitilene, în timp ce se întorcea în Creta.
Îmbrățișarea în Hristos a Sfântului Andrei Criteanul și a Sfintei Parascheva de la Iași, Înaltpreasfinția Voastră, Frate Arhiepiscop al Iașilor, dă mari nădejdi clerului și poporului ortodox din provinciile voastre cinstitoare de Dumnezeu, poporului credincios al României și tuturor fraților noștri ortodocși.
Sfinții Andrei și Parascheva s-au născut, au fost tunși în monahism, s-au rugat, s-au închinat și au făcut minuni în marile centrele ortodoxe ale Răsăritului creștin.
Sfântul Andrei Criteanul este asociat în special cu Patriarhia Ecumenică, cu Patriarhiile din Antiohia si Ierusalim, cu lumea Răsăriteană în general, unde astăzi se cere „pacea pe pământ”.
Sfânta Parascheva leagă Constantinopolul și Ierusalimul de marile centre ortodoxe din Balcani, de Târnovo, de cele ale Patriarhiei Bulgariei, de Belgrad, și bineînțeles de Patriarhia României și Iași, în brațele căreia a fost condusă și se odihnește până astăzi, din 1641 și până astăzi de trei sute optzeci și doi de ani.
Sfinții noștri, Parascheva și Andrei, sunt primii care au transmis un mesaj de comuniune euharistică duhovnicească, dar și de unitate între Biserici. Au fost botezați, s-au împărtășit, s-au rugat și se roagă, în singura Sfântă Biserică Sobornicească și Apostolică, în Biserica Ortodoxă, care i-a născut spiritual și i-a sfințit. Patriarhia Ecumenică, Patriarhiile din Orientul Mijlociu, Patriarhiile mai noi, Bisericile Ortodoxe autocefale, dar mai ales Patriarhiile Balcanilor sunt împodobite de Duhul Sfânt și prin Sfinții Parascheva și Andrei. Patriarhul nostru Ecumenic Bartolomeu, în fiecare slujbă, se roagă pentru pacea și unitatea întregului popor creștin ortodox, motiv pentru care îi pomenește în diptice pe toți întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe și pe toți credincioșii, fără excepție.
Al doilea mare mesaj de astăzi este puterea rugăciunii. Sfântul Andrei Criteanul și Sfânta Parascheva din Epivata au primit Harul Duhului Sfânt pentru că și-au petrecut viața în rugăciune și au devenit purtători ai rugăciunii neîncetate. Rugăciunea curată și neîncetată i-a făcut părtași la Tainele Sfinte ale slavei lui Dumnezeu. Ei au devenit Sfinții noștri, martori ai tainelor Bisericii și culturii Ortodoxe.
Cu mințile luminate și cu inima purificată de patimi, astăzi, la Iași, Sfinții Parascheva și Andrei au devenit și rămân primitori și emițători ai tainei Harului Duhului Sfânt, purtători de Dumnezeu și purtători de Hristos, rugându-se pentru pacea lumii care este încercată în prezent în Ucraina și Orientul Mijlociu, dar și pentru pace în bisericile ortodoxe.
Când am deschis lăcașul Sfântului Andrei Criteanul și am luat Sfintele sale moaște pentru a le aduce la Iași, Sfântul Andrei a izvorât, în prezența credincioșilor, o mireasmă cerească. Credem că el își exprimă bucuria de a se întâlni pământește cu trupul nestricat al Sfintei Preacuvioase Parascheva de la Iași.
Cu aceste gânduri și mulțumiri în suflet suntem alături de credincioșii și pelerinii veniți la Iași. Vă transmitem pe această cale urările de bine și binecuvântarea Sanctității Sale Părintelui Patriarh Ecumenic Bartolomeu, care se roagă pentru pacea lumii și pentru unitatea Sfintei Biserici Ortodoxe a lui Hristos.