În prima zi a fost inaugurat Amfitreatul de la poalele Cetății Neamț, unde un sobor de preoți, condus de pr. Nicolae Axentioi, protopop de Târgu Neamț, alături de primarul urbei, Vasilică Daniel Harpa și alte oficialități locale, au participat la slujba de sfințire,
A doua zi, în paraclisul Sfântul „Ierarh Nicolae”, din cadrul Ansamblului muzeal la Cetății Neamț, s-a oficiat slujba Vecerniei unită cu Litia. Soborul de preoți, sub protia pr. protopop Nicolae Axentioi, s-au rugat pentru ostenitorii Complexului Muzeal județean Neamț, dar și pentru vizitatori. Răspunsurile la strană au fost date de Corul preoților „Păstorul cel Bun” al Protopopiatului Tg. Neamț, care a susținut și un scurt recital de cântece patriotice, închinate Sfântului Voievod Ștefan.
În cuvântul de învățătură, pr. Nicolae Axentioi a evidențiat sfințenia paraclisului voievodal, amprenta slujitorilor, precum cea a Sfântului Ioan de al Râșca și Secu, dar și importanța rugăciunilor smerite ale domnitorilor și slujbașilor, care s-au întipărit în zidurile pline de legende ale Cetății Neamț. Tot în acest așezământ a fost botezată și Sfânta Teodora de la Sihla, arătând astfel însemnătatea istorică, care a primit al doilea hram, sărbătoarea închinată Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, care din rugător a devenit mijlocitor la Tronul Preasfintei Treimi, care cu multă jertfă și dragoste a apărat dreapta credință ortodoxă.
Duminică, 2 iulie, în ziua de prăznuire s-a oficiat Sfânta Liturghie de către pr. Gheorghe Marian Filip, misionar protopopesc, iar răspunsurile au fost date de membrii grupului ATOR Tg. Neamț. Tot sub coordonarea pr. Gheorghe Marian Filip activează și Străjerii Cetății Neamțu, care sunt un reper la festivalurile medievale naționale, care aduc cinste comunității nemțene și care duc mai departe tradițiile patriotice ale strămoșilor noștri.