Mulțime de oameni au umplut miercuri dimineață curtea așezământului monahal pentru a lua parte la sfintele slujbe oficiate în cinstea Sfântului Onufrie, cel care s-a rugat și nevoit pe aceste meleaguri.
Cuvântul de învățătură a fost ținut de părintele arhim. Ioan Harpa, starețul Mănăstirii Popăuți și exarh de Botoșani, care le-a transmis pelerinilor veniți la Vorona cât de important este ca creștinul să ducă în spate crucea sa, precum Sfântul Onufrie a făcut-o, iubindu-l pe Domnul:
Să-l rugăm pe Sfântul Onufrie să mijlocească la Bunul Dumnezeu pentru noi, cei care am venit astăzi la chilia lui, la biserica lui, la moaștele lui și la icoana lui. Să mijlocească pentru noi să stăm pe cruce, pe crucea noastră, să fim părinți pentru copii, ca și copiii noștri să fie copii pentru noi și să avem o mamă, dulce mamă, pe Maica Domnului, să o avem dulce, să o chemăm în viața noastră și să nu ne lăsăm de ea nici în viața aceasta, nici în cea viitoare.
La final, părintele stareț Ghedeon Huțanașu a transmis un gând de mulțumire către toți cei prezenți, iar apoi credincioșii au luat parte la agapa oferită de obște.
Mare sihastru al ținuturilor botoșănene
Între numeroșii părinți care au sfințit pământul țării noastre prin înalta lor viață duhovnicească se numără și Cuviosul Onufrie, cel mai mare sihastru, viețuitor al Schitului Sihăstria Voronei. Din unele însemnări de pe manuscrisele copiate de el și de ieroschimonahul Nicolae, care a viețuit împreună cu el, știm că s-a născut în jurul anului 1700, în Rusia, probabil într-o familie nobilă, căci a ajuns să fie guvernator al unui ținut. Ajungând în Moldova, Sfântul Onufrie a viețuit timp de 15 ani, crescând duhovnicește în preajma unor aleși părinți duhovnicești, precum Vasile de la Poiana Mărului și Paisie Velicicovski. În anul 1764, Cuviosul intră în obștea Schitului Sihăstria Voronei, retrăgându-se în pustie spre liniștire. Timp de 25 de ani va viețui într-o peșteră pe malul pârâului Vorona, într-o aspră nevoință, petrecând în smerenie, înfrânare, tăcere și neîncetată rugăciune. Făgăduindu-se întru totul Domnului Hristos, a îmbrăcat schima cea mare, pe care o va primi din mâna duhovnicului său, starețul Paisie, în anul 1774, la Mănăstirea Dragomirna, revenind apoi în locul nevoințelor sale, la peștera din preajma Sihăstriei Voronei. La 29 martie 1789, Sfântul Onufrie trece la cele veșnice și este înmormântat de călugări în livadă, la rădăcina unui măr. Nu după mult timp, la mormântul cuviosului au început să se petreacă fapte minunate, care adevereau sfințenia sa. Pe când domnitorul Mihail Sturdza se afla la vânătoare a găsit un fruct mare și frumos la rădăcina mărului ce străjuia mormântul cuviosului, l-a luat cu sine și l-a dat fiicei sale care era bolnavă de epilepsie. Cu harul lui Dumnezeu, aceasta s-a vindecat de boală. Minunându-se, domnitorul s-a întors la Vorona și, aflând despre viața nevoitorului pentru Dumnezeu, a poruncit să se dezgroape osemintele lui și să fie așezate spre cinstire într-o raclă în altarul bisericii Mănăstirii Vorona.
