Mănăstirea Sihla și-a cinstit astăzi, 7 august, ocrotitoarea, pe Sfânta Cuvioasă Teodora. Cu acest prilej, sute de credincioși din toată țara au sărbătorit-o, participând la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Totodată, pelerinii s-au putut închina în peștera Sfintei, aflată în vecinătatea Mănăstirii.
În cuvântarea rostită după citirea Evangheliei, Preasfinția Sa a evidențiat faptul că Sfânta Teodora de la Sihla ne este lăsată nouă ca semn al credinței adevărate:
Astăzi o prăznuim pe Sfânta Teodora, pentru că ne este lăsată nouă ca semn al credinței adevărate, care a fost apărată, mărturisită cu preț de sânge pe acest pământ, cu sudoare, cu trudă și statornicie. Cu preț de sânge, pentru că prin război a apărat Ștefan cel Mare puterea dreptei credințe. Cu trudă, pentru că prin trudă și prin nevoință sfinți precum Sfânta Teodora și-au aflat nu doar pace și odihnă sufletească, ci au aflat sfințenie, au aflat lumină, precum lumina din Tabor pe care au văzut-o apostolii, bucurându-se împreună cu Domnul, cu Moise și cu Ilie, având să zică: „Bine este să fim noi aici; dacă voiești, voi face aici trei colibe: Ție una, și lui Moise una, și lui Ilie una”. Iată, Sfânta Teodora într-o asemenea colibă, o peșteră, a locuit și a făcut din peșteră mângâiere sufletească. Într-o peșteră în care fiecare dintre noi nu am putea să stăm mai mult de câteva luni fără să ne îmbolnăvim grav, fără să ne șubrezim sănătatea. Ani îndelungați a trăit cu putere trupească, cu putere sufletească, iar prin descoperirea ei minunată, prin păsările care de la Sihăstria până la Sihla purtau hrană în cioc, descoperirea ei a fost un semn, a fost un semn pentru noi, a fost un semn pentru călugării de atunci, un semn al puterii dreptei credințe, iubiți credincioși. Și noi, cei ce o prăznuim astăzi, suntem legați între noi prin cinstirea pe care o aducem, prin mărturisirea acestei credințe și prin înțelegerea acestei puteri.
Triada sărbătorilor Sfinților Nemțeni s-a încheiat astăzi, cu săvârșirea slujbei Paraclisului Cuvioasei Teodora, care a avut loc la peștera aflată în proximitatea așezământului monahal.
Sfânta Cuvioasă Teodora – floarea munților Sihlei
Această floare duhovnicească şi mireasă a lui Hristos pe care a odrăslit-o pământul binecuvântat al Moldovei s-a născut pe la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vânători - Neamţ. Sufletul Teodorei, fiind cuprins de dragoste pentru Iisus Hristos şi arzând de dorinţa unei vieţi cu totul curate, închinate numai Lui, a îmbrăţişat viaţa monahală, fericita Teodora intrând în cinul monahal la Schitul Vărzăreşti, Vrancea. După câţiva ani, năvălind turcii în părţile Buzăului, au dat foc Schitului Vărzăreşti. Sfânta s-a retras în munţii Vrancei împreună cu stareţa ei, schimonahia Paisia. Trecând la cele veșnice stareța ei, fericita Teodora – în urma unei descoperiri dumnezeieşti – a părăsit munţii Vrancei şi s-a retras în părţile Neamţului. Ajungând în munții Sihlei, un sihastru milostiv i-a oferit Sfintei Teodora chilia sa, care se afla aproape de schit şi de peştera care îi poartă numele. Cuvioasa s-a nevoit mulţi ani, ostenindu-se singură în post şi rugăciuni de toată noaptea, în lacrimi şi mii de metanii, departe de lume. În al treilea deceniu al secolului XVIII, fericita Teodora, simțindu-și sfârșitul vieții, s-a împărtășit cu Sfintele Taine și a trecut la Domnul. După anul 1830, trupul Sfintei a fost găsit în peștera ei, iar familia domnitorului Mihail Sturdza a aşezat sfintele moaște în raclă de preţ şi le-a depus în biserica schitului, spre închinare. În anul 1856, familia Sturza a convenit cu stareţul Mănăstirii Pecerska din Kiev să dea racla în schimbul unor veşminte preoţeşti şi arhiereşti, înstrăinând astfel sfintele moaște. Astăzi, sfintele relicve sunt păstrate în catacombele de la Pecerska.