Sfânta Înviere a fost prăznuită și la Penitenciarul Botoșani

Arhiepiscopia Iașilor Aprilie 17, 2026

Slujba de la Penitenciarul Botoșani a reflectat cuvintele Mântuitorului din Evanghelia după Matei (25,36): „În temniță am fost și ați venit la Mine”. S-au rostit rugăciuni pentru persoanele private de libertate, în spiritul Epistolei către Evrei (13,3): „Aduceți-vă aminte de cei ce sunt în lanțuri, ca și cum ați fi și voi legați împreună cu ei…”.Preotul capelan a subliniat importanța misiunii sale, evidențiind rolul Bisericii în procesul de îndreptare duhovnicească.

La slujbă au participat atât persoane private de libertate, cât și membri ai personalului penitenciarului, dar și civili. La final, au fost împărțite Sfintele Paști, iar preotul a rostit binecuvântarea „Hristos a înviat”, primind răspunsul „Adevărat a înviat” din partea celor prezenți.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri