Seminarul de la Mănăstirea Neamț își cinstește ocrotitorul | Programul manifestărilor

Arhiepiscopia Iașilor August 3, 2021   Autor: Cătălin Acasandrei

Programul liturgic debutează miercuri, 4 august, la ora 18.00, cu slujba Privegherii. Joi, în ziua pomenirii Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul, începând cu ora 6.00, în Biserica Seminarului de la Mănăstirea Neamț  vor fi săvârșite slujba Aghiesmei Mici și Taina Sfântului Maslu, urmate de Acatistul Sfântului Ioan Iacob de la Neamț. De la 8.30, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Cu multă bucurie, aducem la cunoștință tuturor credincioșilor și pelerinilor că odată cu ziua Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul începe „Paștele nemțean”, după cum a fost numit de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Române. Aceste sărbători debutează la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, în curtea căruia se află o frumoasă biserică închinată Sfântului Cuvios Ioan Iacob. Ideea construirii acestei biserici la seminar a avut ca un principal argument faptul că Sfântul Ioan a fost profesor de limba română la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamț, așa cum evocă documentele păstrate în arhiva mănăstirii. Prezența credincioșilor și a părinților slujitori, care an de an vin la această sărbătoare, va constitui un bun prilej de a adăuga solemnitatea cuvenită, dacă ținem cont că 2021 este Anul omagial al pastorației românilor din afara României, după cum au hotărât ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Mai mult, icoana dedicată are, pe lângă Sfinții Cuvioși Ioan Casian și Dionisie Exigul, și pe Sfântul Ioan Iacob, ca cel care a fost mulți ani trăitor în Țara Sfântă”, a transmis părintele Viorel Laiu, directorul Seminarului de la Mănăstirea Neamț.

Deși este pictat la exterior, asemenea bisericilor moldoveneşti din secolul al XVI-lea, așezământul din curtea Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” este unul relativ nou. Părintele Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, a sfințit locul ei la 5 august 1994, spre a fi „laborator de înviere pentru suflete şi oglindă a frumuseții evlaviei izvorâtă din credință dreaptă”. Lucrările s-au finalizat în 1997, când un sobor impresionat de arhierei, preoți și diaconi, avându-l în frunte pe Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Constantinopolului, a sfințit noul locaș de cult.

Pictura interioară a sfințit-o tot Părintele Patriarh Daniel, în 2009, iar cea exterioară, care a făcut ca biserica seminarului să primească numele de „Voronețul nemțean”, a fost sfințită în 2015 de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri