Ședința lunară a preoților din Protopopiatul 2 Iași

Arhiepiscopia Iașilor Octombrie 25, 2018

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, la invitația Pc. Pr. Protopop Marius Daniel Profir, a fost prezent la această consfătuire domnul Damian Constantin-Iulian, titular al catedrei de Istoria și Filosofia Religiilor din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă ,,Dumitru Stăniloae”, Iași, domnia sa prezentând tema ,,Dar cei nouă unde sunt? – Reflecții pastoral-misionare pornind de la rezultatele Referendumului național pentru revizuirea Constituției (6-7 octombrie 2018).

În cadrul întâlnirii s-a dezvoltat un dialog responsabil și lucid asupra rolului preotului în parohie și al mesajului scripturistic pe care îl transmite într-un context social, cultural, pastoral, marcat de transformări accentuate și rapide, precum și de rolul mirenilor sau laicilor în Biserică, fiind surprinsă necesitatea unei mai ample implicări a acestora în lucrarea și misiunea Bisericii – trupul tainic al lui Hristos.   

În final au fost prezentate temeiurile Centrului eparhial, fiind adresate mulțumiri preoților, mirenilor voluntari și parohiilor care s-au implicat în sprijinirea bunei desfășurări a hramului Catedralei Mitropolitane

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri