Când vorbim de spovedanie,ne ducem cu gândul la lucrarea harică ce o săvârșește Dumnezeu,prin preot, lucrare harică primită prin taina hirotoniei de a lega și dezlega păcatele oamenilor.
Ca model de duhovnic trebuie sa-L avem pe Mântuitorul Hristos, care prin misiunea Sa, a câștigat și vindecat multe suflete bolnave ,suflete care de cele mai multe ori păreau irecuperabile,iar Sfinți Apostoli au luat ca model pe Mântuitorul în pastorația lor. De-a lungul veacurilor, urmașii sfinților apostoli,episcopii,preoții și diaconi ca slujitori ai lor, au preluat misiunea de păstori de suflete, fiindu-le încredințată ca să-L propovăduiască pe Mântuitorul și învățătura Sa,să îndrumeze sufletele pe calea mântuirii. Acest lucru îl fac preoții în scaunul de spovedanie.
Noi Îl numim pe Mântuitorul Păstorul cel Bun. Iată cum îl descrie Mântuitorul pe păstorul cel bun: “oile ascultă glasul lui și el strigă oile pe nume…și când scoate oile sale, merge înaintea lor și oile merg după dânsul(Ioan x ,3-4) Pastorul cel bun își pune sufletul pentru oile sale”.v 11. Model de pastorație.
Sigur,toți cei de față deținem destul de multă experiență ,unii mai mult, alții mai puțin în funcție de vechimea fiecăruia în pastorație, de aceea consider că este binevenită orice completare din partea dumneavoastră,din experiența dumneavoastră.
Îmi permit să spun că preotul în scaunul de spovedanie poate fi asemănat cu chirurgul în sala de operație ,unde elimină tot ce este rău și nociv, după care oferă medicamentația necesară vindecării.
Legătura dintre preot și credincios se face în scaunul de spovedanie care devine cel mai eficient mod de colaborare și conlucrare.Un creștin bun ,bine zidit sufletește, nu poate fi decât acela care are un bun duhovnic,iar un bun duhovnic nu poate fi decât acel preot care are răbdare să asculte pe fiecare credincios în parte . Avem multe cărți de spovedanie cu diferite întrebări,care mai de care, pe care mulți dintre noi preoții le folosim,deși ar trebui să ne orientăm atunci când spovedim să evităm unele întrebări care nu-și au sensul pentru cel care se află în fața noastră. În momentul când folosim aceste cărți sau mai bine zis aceste întrebări din cărțile de spovedanie,cel care se spovedește nu face o mărturisire afectivă,ci una rațională. El nu se mărturisește cu sufletul ci așteaptă să fie întrebat de preot ,iar atunci când preotul nu mai are de pus întrebări,penitentul se consideră mărturisit,deși s-ar putea să aibă unele păcate pe care duhovnicul nu a reușit să le atingă.
În scaunul de spovedanie preotul este – duhovnic,( iar eu nevrednicul preot și duhovnic )pentru că lui i se încredințează o taină de către cineva,se mărturisește,iar duhovnicul îl ascultă cu atenție fără gesturi de mirare s-au uimire față de cele ce aude,pentru ca nu cumva cel care se mărturisește să renunțe să mai spună ce are pe suflet ,văzând reacția duhovnicului, de mirare sau de uimire. Spovedania este o artă și presupune multă îndemânare și chibzuință din partea preotului. În momentul când avem pe cineva în scaunul de spovedanie ,trebuie mai întâi să –l apropiem de noi,să nu se simtă stingherit,să-l facem să-și deschidă singur sufletul,fiindcă el știe cel mai bine ce trebuie să spună ,iar atunci când considerăm că este cazul putem interveni cu anumite întrebări ajutătoare pentru el. Un creștin bine spovedit este un creștin mântuit. Sf.Ioan Gură de Aur spune că păcatele dezlegate de duhovnic nu se mai iau în vedere nici la vămile văzduhului, nici la Judecata de apoi , de aceea trebuie conștientizați și responsabilizați credincioși atunci când vin la spovedanie să-și facă o pregătire specială înainte de mărturisire,căci ei în scaunul de spovedanie se află în fața lui Hristos.Îi putem chiar îndemna să-și scrie păcatele pe o bucată de hârtie ,iar atunci când vin la mărturisit le vine mai ușor să se spovedească,nu le scapă nimic din cele rele făcute.
Portretul unui duhovnic nu se poate face în câteva cuvinte și nici în multe nu se poate definitiva, deoarece duhovnicul nu este numai un simplu ascultător și dezlegător de păcate ,ci el este un îndrumător spre desăvârșire,spre sfințenie a unor inși singuratici din lumea aceasta
Duhovnicul trebuie să fie pe măsura fiecărui penitent prin cultura duhovnicească primită prin har,având în vedere că oamenii sunt diferiți între ei,inegali cu ei înșiși uneori. Mare este răspunderea duhovnicului și de aceea el trebuie să fie un om deosebit, deoarece în fața lui poți plânge fără să te simți umilit,în fața lui te poți acuza fără teamă de urmări,te poți pedepsi numai spre îndreptare,te poți smeri cu adevărat fără teamă că vei fi disprețuit..Evident ,dacă ai găsit duhovnicul adevărat ,un îndrumător de oameni.
SF. Grigore de Nazianz,referindu-se la preoție, spune că e ”arta de a conduce pe om”. Duhovnicia face parte din instrumentele de căpetenie ale acestei arte. Duhovnicul ascultă mărturisirea, judecă și iartă. Judecând stabilește greșeala și gravitatea ei, îl aduce pe penitent la recunoașterea ei , și îl convinge să accepte penitența cu căință, și așa îl dezleagă de legăturile păcatului. El are la îndemână, pentru a-și alcătui judecățile ,normele moralei creștine și o tradiție veche cât creștinismul. El trebuie să știe să le aplice cu discernământ , și prin ele ține în mână pe drumul mântuirii, sufletele ce i-au fost încredințate în parohie.
Am spus mai sus că preotul (duhovnicul) ascultă, judecă, și iartă, aceste lucruri trebuie să le aibă. Tradiția duhovnicească ortodoxă ne spune că pentru a putea îndruma pe creștini spre calea sfințeniei avem nevoie de duhovnici dăruiți cu har special în scaunul de spovedanie, deoarece aceștia cunosc drumul spre trecerea pragului de la zbuciumul lumesc, la odihna cea dătătoare de liniște. La aceste stări nu se ajunge ușor și de unul singur, duhovnicul în scaunul de spovedanie te însoțește. Poate ar trebui să facem o separație între duhovnicul care ascultă mărturisirea și dă dezlegare de păcate, și duhovnicul care povățuiește, același har îl au, nu îi separă nimic. Și unul și altul același lucru fac,numai că la scări diferite. Fiecăruia i se cere discernământ și adâncă cunoaștere a celui cu care stă de vorbă, și să aibă răspunsuri pe măsura lui. Poți să fii un bun ascultător de păcate și dătător de canoane, și dezlegător după carte dar poate să-ți lipsească darul de a povățui.
Dacă reușim în scaunul de spovedanie să înlăturăm rușinea de la cel care se spovedește este un mare câștig pentru duhovnic,deja i-ai căpătat încrederea și el va face o mărturisire sinceră ,curată și totală. Dacă nu ne apropiem de el sufletește și nu ne simte căldura sufletului nostru că este alături de el,nu l-am câștigat,va pleca acasă tot cum a venit,poate mai rău. Penitentul când vine la spovedanie nu trebuie să lase impresie bună duhovnicului,duhovnicul trebuie să se simtă bine atunci când la mărturisit i se spun cele mai grele păcate și poate să-i curețe sufletul,să-l înnoiască și abia atunci te poți bucura sufletește că ai mai câștigat un suflet. Trebuie să simți că cel care stă în fața ta este sincer sau nu,dar nu trebuie să-l mustri pentru păcatele făcute,să-l cerți, căci intr-un asemenea caz nu-l vei mai vedea niciodată la mărturisit. Seriozitatea, blândețea, bunătatea, răbdarea, aceste lucruri trebuie să-l caracterizeze pe duhovnic și astfel scaunul de spovedanie poate deveni un mijloc de pastorație individuală de succes.
Intervine aici o problemă care aș vrea să o ridic și cu care cred că ne-am confruntat fiecare dintre noi, vârsta duhovnicului. De fapt noi știm, duhovnicul și cel tânăr și cel mai în vârsta, are același har și aceeași putere,nu unul are mai mult și altul mai puțin. Putem însă vorbi de o diferență și anume în experiență care se capătă în timp.De aceea consider că duhovnicul tânăr trebuie să aibă mai multă răbdare și să capete încrederea credincioșilor care de cele mai multe ori au o oarecare reținere față de preotul tânăr. Să nu se aștepte preotul tânăr la minuni din partea credincioșilor și anume că vor da buluc la scaunul său de spovedanie,mai întâi te cercetează ei pe tine și abia după aceea tu pe ei. Se întâmplă lucrul acesta uneori din jenă,vârsta lor mai mare își spune cuvântul și nu concep să-și deschidă sufletul către un preot tânăr,dar cu timpul după ce prind încredere în preotul lor paroh vor veni și în scaunul de spovedanie.
O mare prudență și atenție din partea noastră trebuie să avem în predicile noastre care le ținem în Biserică,să nu facem aluzie sau să dăm exemple din cele ce am auzit la spovedanie că într-un asemenea caz s-ar putea să nu mai avem pe nimeni în scaunul de spovedanie sau să vină la mărturisit doar de gura preotului care tot îl mustră,dar el nu va fi sincer niciodată când se va spovedi.
Știm cu toți și am auzit diferite cazuri de preoți care nu au păstrat secretul spovedaniei,deși acest lucru este împotriva canoanelor.
Îmi permit să spun și dacă nu este așa nu mă supăr dacă sunt corectat,în scaunul de spovedanie este o mare luptă, și din partea preotului și a penitentului. Trebuie să avem mare grijă ce întrebăm și cum întrebăm, este bine să fim iscoditori dar nu curioși. Unii dintre noi invocând canoanele SF. PĂRINȚI, nu acceptă nici o abatere de la canoane, aplicând canoanele fără să gândească dacă pot fi făcute de penitent. În acest sens cred că trebuie văzută și împrejurarea în care s-a săvârșit păcatul. Până la urmă trebuie să înțelegem că și canoanele sunt făcute de oameni iar rolul lor este de a-i îndrepta și nicidecum ai depărta de Biserică .Am auzit în repetate rânduri credincioși care spuneau că nu merg la spovedit pentru că preotul îl judecă foarte aspru pentru păcatele făcute. Noi trebuie să urâm păcatul și să iubim păcătosul, să știm să vorbim și cu cel tânăr și cu cel mai în vârstă. Cu tinerii este mai greu dar nu imposibil și așa cum îi formezi o să-i ai pentru viitor.
Duhovnicul este cel care te ia de mână și te dăruiește lui Hristos, e cel care te învață să te lupți cu patimile tale, este cel care te învață să cunoști bucuria cea adevărată, te ajută să înțelegi care este drumul cel mai bun în viață. Duhovnicul bun iartă, nu judecă pentru că judecata este la Dumnezeu, iar lucrarea care el o face în scaunul de spovedanie este pentru Dumnezeu nu pentru oamenii, de aceea i se cere o mare responsabilitate. Adevăratul duhovnic este cel mai bun prieten al credinciosului și nu îl părăsește niciodată la greu. Nu tu trebuie să mergi la penitent ci el trebuie să vină cu dragoste și deschidere de inimă către tine.Să le explici că Dumnezeu îi iubește,că le poartă de grijă, că ia aminte la tot gândul lor de căință și de întoarcere pe calea cea bună. Cu bunătate înmoi inimile oamenilor împietriți de păcate și le întorci la Dumnezeu. Numai așa spovedanie devine vindecătoare,aș folosi poate un cuvânt nepotrivit – terapeutică. Raiul este plin de păcătoși care s-au pocăit.
Când creștinul îl numește pe preot – duhovnic - îi conferă un sens mai deosebit, o componentă harismatică, e un om cu dar , om cu putere duhovnicească, om care citește cu ușurință sufletele, identifică bolile sufletești și le găsește medicamentul spiritual vindecător. Setea de Dumnezeu este mare și de aceea creștinii vin să-L găsească pe Dumnezeu prin duhovnic în scaunul de spovedanie,să se întâlnească cu El și să se împace cu El.
Nu vreau să intru în amănunte , poate o să veniți cu completări, dar un rol important îl are și canonul din scaunul de spovedanie pe care preotul îl dă penitentului. Gândesc că trebuie date canoane care să trezească la realitate nu să îngrozească pe penitent și care nu ar trebui să angajeze timp îndelungat și efort fizic încât să nu poată fi făcut. Până la urmă canonul este să nu mai faci păcatul sau să-l repeți, te orientezi după starea sufletească, după râvna penitentului. Trebuie foarte multă atenție la canoanele care opresc de la împărtășanie, căci la un moment dat poți auzi spunând că nu a trăit cu împărtășanie până acum și poate trăi și de acum înainte la fel,fără.
Imaginativă lupta unei femei de-o viața ca să aducă bărbatul la spovedit și cu mari eforturi reușește iar preotul îi dă un canon pentru câțiva ani să nu se împărtășească, dacă acel suflet mai poate fi câștigat. Mare,mare atenție.
Închei prin îndemnul de a fi înțelepți în scaunul de spovedanie,să avem un ochi în plus și un simț în plus. Până la urmă omul se ajută de om, de omul duhovnicesc care este preotul, iar preotul este omul care înțelege,care îl iubește, care îl cunoaște,care îl indrumează,care îi dă din experiența lui, din puterile lui,făcându-l să fie apt pentru primirea harului dumnezeiesc și îndumnezeitor . Fiecare preot să spună în conștiința sa: eu sunt păstorul cel bun, și să fie una cu credincioși săi în așezarea duhovnicească - o turmă și un păstor.