În ziua sărbătorii Botezului Domnului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în două locații diferite din incinta Ansamblului Mitropolitan, la altare diferite: în Paraclisul „Eclesia” și în Catedrala Mitropolitană, unde Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Mitropolit Teofan alături de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul slujbei arhierești, tânărul Stelian Scurtu a fost hirotonit diacon, urmând ca în perioada următoare să fie rânduit preot pe seama Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din localitatea Șendreni, județul Botoșani.
După citirea rugăciunii amvonului din cadrul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de credincioși și de soborul slujitor, a ieșit pe esplanada din fața Catedralei, unde a săvârșit slujba Aghiasmei celei mari.
Viața omului este ca un fluviu, ca o apă, ca râul Iordanului. Izvorâm prin nașterea din părinții noștri și mai ales prin nașterea din apele botezului, izvorâm ca o apă curată precum era și este și acum Iordanul în partea de nord, acolo către Liban, în partea de nord a Țării Sfinte, de unde izvorăște apă lină și cristalină. Prima parte a vieții noastre este viața unei ape curate, dar pe măsura ce trec anii încep să apară păcatele, fărădelegile, spurcăciunile gândurilor necurate, și puțin câte puțin, apa noastră, apa vieții noastre, devine tot mai murdară, devine tot mai plină de păcate. Dar Dumnezeu, în milostivirea Sa, nu se uită atât la păcatele noastre, ci la dorința noastră de a ne întoarce spre El, pocăindu-ne de mulțimea păcatelor noastre. În această apă murdară a vieții noastre dorește Domnul Dumnezeu să intre și zice așteptând la ușa inimii noastre: «Iată, Eu stau la ușă și bat. De va deschide cineva, voi intra la el și voi cina împreună cu el», le-a spus credincioșilor prezenți Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, în cuvântul de învățătură.
La final, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei i-a stropit cu apă sfinţită pe credincioşii care așteptau de-a lungul rândului.
Pentru sărbătoarea Bobotezei din acest an au fost pregătite, mai multe vase cu apă care a fost sfinţită şi oferită apoi credincioşilor de către voluntarii Sfintei Cuvioase Parascheva.
Aghiasma Mare se gustă dimineaţa, apoi se ia anafura, timp de opt zile, până pe 14 ianuarie, când se face Odovania praznicului Botezului Domnului.
Vă invităm să accesați și:
(Foto) Sărbătoarea Botezului Domnului la Catedrala Mitropolitană din Iași – 6 ianuarie 2023
(Video) IPS Teofan: „Viața omului este ca un fluviu, ca o apă, ca râul Iordanului”
(Video) Praznicul Botezului Domnului și sfințirea apei, la Catedrala Mitropolitană din Iași