„Să primim dulceața cu care sfinții s-au împărtășit”

Arhiepiscopia Iașilor Martie 31, 2021   Autor: Flavius Popa

Ieșenii și pelerinii care au venit să se închine la moaștele Sfintei Parascheva au participat în această după-amiază la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, oficiată la Catedrala Mitropolitană. Slujba de seară a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan. Răspunsurile la strană au fost oferite de psalții corului „Chivotul”.

La finalul slujbei arhierești, PS Nichifor Botoșăneanul a ținut un scurt cuvânt de binecuvântare: „Să ne dea Dumnezeu să ne hrănim cu dorul după El și să primim dulceața cu care sfinții s-au împărtășit, pentru ca noi să purtăm bucuria lor și să se îndeplinească în noi cuvintele pe care le rostim la Sfânta Liturghie «Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm»”.

Inițial, Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, atribuită Sfântului Ierarh Grigore cel Mare, Episcopul Romei, a fost o simplă rânduială săvârșită în cadrul Vecerniei, în care creștinii primeau Sfintele Taine după ce aceștia ajunau.

Vă invităm să vizionați și: (Video) PS Nichifor: „Liturghia Darurilor are o putere și o chemare aparte”

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri