„Raze în lumină“ la prima ediţie

Arhiepiscopia Iașilor Iunie 2, 2017

Cu binecuvântarea părintelui Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului I Iaşi, coordonatorul Biroului Pro Vita, subsemnatul, pr. Mihail Ciobotaru, împreună cu Sorina Hîngănescu, referent în cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală, ajutaţi de câţiva inimoşi voluntari, am preluat încă de la primele ore ale dimineţii 17 copii din familii numeroase aflate în evidenţa noastră din parohiile Vlădeni, Bivolari şi Traian. Gazdă primitoare ne-a fost, ca de obicei, biserica Parohiei „Sf. Haralambie” din Iaşi, păstorită de pr. Radu Brânză, coordonatorul activităţilor Pro Vita la nivel de arhiepiscopie.

După rugăciunea de binecuvântare, la care ni s-a alăturat pr. Emil Ojog, căruia îi mulţumim pe această cale pentru grija pe care o poartă păstoriţilor săi, câteva jocuri de grup au dezmorţit atmosfera între copii. Primul obiectiv vizitat a fost Bojdeuca din Ţicău, atât de dragă marelui povestitor humuleştean. Întorşi în pridvorul Cantinei „Sf. Haralambie“, copiii au primit hârtie şi creioane colorate şi s-au aşternut la lucru. Tema a fost, desigur, „Familia mea“.

După masa de prânz, servită la cantină, am poposit la Teatrul Naţional din Iaşi, apoi ne-am închinat la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, admirând apoi biserica Mănăstirii „Sf. Trei Ierarhi”, nu înainte de a trece pe la standul de jucării al Pro Vita din curtea Catedralei Mitropolitane. În final, am vizitat, la Palatul Culturii, Muzeul de Istorie al Moldovei şi Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu“. Copiii au primit diplome de participare, câte un scurt istoric al obiectivelor vizitate şi o carte moralizatoare pentru copii. Întâlnirea s-a încheiat cu îmbrăţişări şi hotărârea fermă de a repeta şi anul viitor această experienţă.

Nu fără rost, tema desenelor realizate de copii a fost „Familia mea“. Prin desen copiii au exprimat sentimente pe care nu le pot rosti uneori, iar pe noi, ca organizatori, acest lucru ne-a făcut să înţelegem, o dată în plus, necesitatea unei asemenea întâlniri între copii din familii numeroase, dar diferite. Ideea unui asemenea proiect a venit odată cu implementarea proiectului „Sf. Stelian - ocrotitorul familiilor cu mulţi copii“. Am constatat atunci că nu atât lipsurile materiale îi fac pe copiii din unele familii numeroase să fie retraşi, să nu îşi dorească la rândul lor mulţi copii, ci mai ales mentalităţile comunităţii în care trăiesc. La schimbarea acestor mentalităţi nu putem participa decât prin implicare, de aceea titlul evenimentului a fost „Raze în lumină“, pentru că numai puse împreună scânteile de azi pot deveni raze de lumină în sfeşnicul unei societăţi care parcă a uitat, pentru imediatul azi, de veşnica recunoştinţă a lui mâine. (Pr. Mihail O. Ciobotaru, coordonator al Biroului Pro Vita Protopopiatul I Iaşi)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri