PS Părinte Nichifor Botoșăneanul, la Piatra Neamț: „Pentru aceasta praznicele ne sunt puse înainte, ca să luăm aminte la semnele lui Dumnezeu”

Arhiepiscopia Iașilor Aprilie 27, 2021   Autor: Tudorel Rusu

După ce sâmbătă, în ajunul sărbătorii Intrării Domnului în Ierausalim, PS Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a săvârșit slujba Privegherii dedicată hramului la Parohia „Intrarea Domnului în Ierusalim” - Flora Tătărași, de Florii ierarhul a fost prezent în Protopopiatul Piatra Neamț, slujind Sfânta Liturghie la Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” - Gara Veche din Piatra Neamț, păstorită de părintele protoiereu Valentin Tofan. Răspunsurile la strană au fost oferite de către Corul „​Evanghelismos” din Piatra Neamț.

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a adresat celor prezenți, după citirea Evangheliei, un cuvânt de învățătură, în care a subliniat importanța sărbătorilor, văzute ca niște „semne ale lui Dumnezeu”: „Să se umple inima noastră de cuvântul lui Dumnezeu și să-l mărturisească, să se curățească buzele noastre și sufletul nostru de orice cuvânt de îndoială și necinstire. Așa cum vedem în istoria neamului omenesc, cuvântul lui Dumnezeu să rodească în inimile noastre adevăr, lumină și bucurie, pentru ca să ne vindecăm de toată stricăciunea, boala și moartea. Pentru aceasta praznicele ne sunt puse înainte, ca să luăm aminte la semnele lui Dumnezeu, să le recunoaștem și să le cinstim, nu doar în trecutul lor, ci și în zilele noastre. Să fim atenți la semnele pe care Dumnezeu ni le pune înainte, să fim cinstitori de Dumnezeu și de oameni, să iubim Biserica în care Dumnezeu lucrează tainele mântuirii. Să ne ținem de Dumnezeu, spovedindu-ne de câte ori greșim și mai ales împărtășindu-ne, ascultând cuvântul lui Dumnezeu care ne spune că nu vom avea viață în noi înșine de nu ne vom împărtăși cu Trupul și Sângele Său. Să venim în biserică cu bucuria pe care copiii au avut-o și L-au primit pe Domnul”.

La final, părintele paroh și prototop Valentin Tofan a mulțumit în cuvântul rostit ierarhului pentru împreuna-slujire și împreuna-rugăciune.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri