Credincioșii din localitatea Icuşeni Vale, comuna Vorona, din județul Botoșani, au participat duminica aceasta la sfintele slujbe oficiate la biserica Sfântul Proroc Ilie. După întâmpinarea ierarhului de către clerici și credincioși, Părintele Episcop-vicar a săvârșit slujba de binecuvântare a casei sociale Anastasia, care va găzdui, în principal, evenimente cu tinerii din parohie. A urmat, mai apoi, slujba de sfințire a catapetesmei și Sfânta Liturghie, săvârșită de Preasfinția sa, împreună cu soborul slujitor în biserica parohială.
În cuvântarea rostită în cadrul Sfintei Liturghii, PS Nichifor a subliniat care este mesajul evangheliei din duminica a VII-a după Rusalii:
Legătura păcatului asupra omului este un chin, este o neliniște a conștiinței, o îngrijorare fără ieșire și este mai grabnic a vindeca pe om din această suferință a neliniștii conștiinței sale care-l fac adeseori sălbatic și neîmplinit, decât boala îndelungată, precum era în acel bolnav. Așadar, cauze diferite pentru care au fost bolnavi cei tămăduiți de Domnul, unii pentru păcatele lor, alții pentru ca să se vadă slava lui Dumnezeu în viața lor. Cea mai mare șiretenie a demonilor este de a ne face să credem că ei nu există și de a ajunge să credem, așa cum mare parte din lume, în zilele noastre, petrece în gândul că dincolo de această viață și această realitate palpabilă nu este nicio altă lume a duhurilor, nici demon, nici Dumnezeu, nici judecată. Nu putem să semănăm neghină și să ne așteptăm să iasă grâu, semeni grâu și tot mai găsești și neghină, cu atât mai mult cu cât sămânța nu este bună. Tot astfel, sămânța vorbelor și a faptelor noastre trebuie să fie curată pentru ca viața noastră să fie păzită desăvârșit de Dumnezeu și să fie pătrunsă de curaj și de putere ce vine de la Domnul.
Ca răsplată pentru întreaga misiune desfășurată în parohie, pr. paroh Dumitru Anușca a fost hirotesit întru iconom, iar familiile Mihai și Iulia Petcu, respectiv, Moisa Alexandru și Ioana, au primit din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei pentru mireni. Totodată, au fost acordate distincții de vrednicie tuturor celor ce s-au implicat în lucrările desfășurate în parohie.
Scurt istoric
Este prima Biserică în localitate, iar piatra de temelie a bisericii a fost pusă la data de 20 iulie 2001 de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Pictarea Bisericii a început în anul 2007 şi a fost terminată în anul 2008.
În anul 2009, la data de 20 septembrie s-a sfinţit biserica de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
În perioada octombrie 2022 – iunie 2023, au fost desfășurate lucrările de zidire a casei sociale Anastasia, iar biserica a fost înzestrată cu o catapeteasmă alcătuită din icoane neo-bizantine.