PS Nichifor, la Catedrala Mitropolitană din Iași: „Ținta creștinului este să ajungă sfânt”

Arhiepiscopia Iașilor Martie 10, 2023   Autor: Mihail Vrăjitoru

Credincioșii ieșeni, dar și pelerinii care au venit să se închine la moaștele Sfintei Parascheva, s-au rugat în această după-amiază la Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite, săvârșită de către PS Nichifor Botoșăneanul. Răspunsurile la strană au fost oferite de psalții corului „Chivotul” al Catedralei.

În cadrul slujbei, Preasfințitul Nichifor a hirotesit întru duhovnic doi preoți, pe pr. Alexandru Ungureanu de la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Chilișoaia și pe pr. Claudiu Bailău, slujitor la Mănăstirea Bucium din Iași.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, PS Nichifor a adresat un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre importanța împărtășirii cu Trupul și Sângele Domnului:

Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca, prin slujirile pe care le avem în biserică, să ne împărtășim cu vrednicie cu Preacuratele Taine ale Domnului Hristos. Să ne împărtășim râvnind ca viața lui Hristos să devină viața noastă. Pentru că, fără această râvnă, împărtășirea nu își împlinește scopul ei. Nu ne împărtășim doar pentru a deveni mai buni, ci pentru a ne sfinți. Ținta creștinului este să ajungă sfânt. De aceea, în biserică se zice „sfintele sfinților”, pentru că întotdeauna creștinul merge pe calea sfințeniei și aceasta este ținta lui.

Liturghia Darurilor mai înainte sfințite este cea de-a treia Liturghie a Bisericii Ortodoxe și se poate oficia în orice zi a Postului Mare, cu excepția zilelor de sâmbătă și de duminică și a zilelor aliturgice. Potrivit tradiției, autorul Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite este Sfântul Grigorie Dialogul sau cel Mare, Episcopul Romei.

(Video) PS Nichifor: „Nu ne împărtășim doar pentru a deveni mai buni, ci pentru a ne sfinți”

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri