Conform programului afișat de slujitorii Catedralei Mitropolitane, precum și tradiției ca un arhiereu să săvârșească miercurea și vinerea, în Postul Mare, Dumnezeiasca Liturghie atribuită Sfântului Grigore cel Mare, ieri, 30 martie, Părintele Episcop-vicar Nichifor Botoșăneanul a oficiat Liturghia Darurilor la ceas de seară. Înainte de săvârșirea Sfintei Liturghii, cântărețul Andrei Costin din Grupul psaltic „Chivotul” a fost rânduit în treapta de citeț.
În cuvântul rostit la finalul slujbei, Preasfinția sa a vorbit despre viața Sfântului Ioan Scărarul, cel ce a fost sărbătorit miercuri și va fi cinstit de Biserica Ortodoxă la finalul acestei săptămâni:
„A fost păstor al Mănăstirii «Sfânta Ecaterina» din Sinai, intrat de tânăr în monahism, devenind stareț, dar mai ales devenind om care a înțeles lucrarea lui Dumnezeu în lume. Și ce ne împiedică pe noi să-l cunoaștem pe Dumnezeu mai adânc, să credem mai adânc cuvintele Lui și să umplem sufletele noastre de bucurie și bărbăție în această lume atât de încercată? Încercată în zilele noastre vedem, mai ales în ultimul timp, cu boli – pandemia aceasta prelungită, care aproape a schimbat valorile pe care le aveam înrădăcinate și statornic puse înainte nouă spre rânduială. Război, dar în fiecare generație aproape au fost crize mai mari sau mai mici. Și în timpul Sfântului Ioan erau crize mari. În mănăstire, de multe ori, retrăgându-se precum Sfântul Ioan Scărarul, ieșea nu din calea acestor crize, ci din calea propriilor patimi și zvâcniri lăuntrice, orgolii și neputințe, pentru a înțelege mai bine voia lui Dumnezeu. Fiind un om luminat, a creat această lucrare, numită «Scara», pe care v-o recomand tuturor. Scrisă cu mulți ani înainte, «Scara» rămâne o lucrare ce se citește ușor, dar nu cu ușurință, pentru că este o scriere profundă. O lucrare în care autorul dă dovadă de o cunoaștere atât de adâncă a sufletului omenesc”.
Liturghia Darurilor este specifică Postului Mare și să săvârșește într-un mod solemn, la lumina lumânărilor, de regulă seara, la ceasul Vecerniei. Clericii care oficiază sfânta slujbă se îmbracă în veșminte de culoare închisă, tocmai pentru a evidenția profunzimea și importanța perioadei în care ne aflăm.