PS Nichifor Botoșăneanul, către credincioșii din Cărbunari: „Calea de a ne uni cu Dumnezeu este de a cunoaște cuvântul lui Dumnezeu și de a-l păzi”

Arhiepiscopia Iașilor Octombrie 22, 2023   Autor: Mihail Vrăjitoru

Credincioșii din localitatea Cărbunari au participat, duminică, la sfintele slujbe oficiate la Biserica „Izvorul Tămăduirii” din localitate. După întâmpinarea ierarhului de către clerici și credincioși, Părintele Episcop-vicar a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu soborul slujitor.

În cadrul slujbei, Preasfinția Sa a adresat un cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți în care a explicat sensurile evangheliei citite astăzi:

Cel demonizat din Evanghelia de astăzi devine înțelept și vrea să meargă cu Hristos oriunde ar fi Acesta, să se mângâie de prezența Lui. Paradoxal, celui care vrea să Îi fie alături, Domnul îi spune „nu, ci rămâi în lume ca să spui cât bine ți-a făcut ție Domnul”. De aceea, de multe ori când căutăm mângâiere, la un om sfânt, la un om drag, de multe ori Domnul pune în noi distanță și dor ca noi înșine să devenim puternici, ca să devenim asemănători lui Dumnezeu prin lucrarea noastră. Calea de a ne uni cu Dumnezeu, calea de a putea birui toate meșteșugirile celui rău este de a cunoaște cuvântul lui Dumnezeu și de a-l păzi, a ne schimba prin Biserică, prin Harul lui Dumnezeu, lucrător în Sfintele Taine, prin Botez, Spovedanie, Împărtășanie și toate celelalte.

Ca răsplată pentru întreaga misiune desfășurată în parohie, pr. paroh Mihai Remus Sânzeanu a fost hirotesit întru iconom stavrofor. Totodată, cei care au ajutat la lucrările desfășurate în parohie, au primit distincții de vrednicie.
După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Nichifor, împreună cu preoții și credincioșii prezenți, a mers în curtea sfântului locaș unde a avut loc slujba de binecuvântare a casei de prăznuire.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri