PS Calinic Botoșăneanul a rostit cea de-a patra parte a Canonului cel Mare

Arhiepiscopia Iașilor Martie 6, 2020   Autor: Flavius Popa

Mulțimea de credincioși venită în această seară la Catedrala Mitropolitană s-a rugat pentru a patra oară consecutiv la slujba Canonului celui Mare, oficiată în fiecare an conform rânduielilor bisericești, la începutul Postului Sfintelor Paști. Răspunsurile liturgice au fost oferite de psalții și părinții catedralei, iar la final, PS Calinic Botoșăneanul le-a citit celor prezenți Rugăciunea cea Mare de dezlegare.

În cadrul cuvântului de învățătură, părintele arhimandrit Valerian Radu a afirmat că rugăciunea ne așează lângă Domnul Hristos: „Acest post să fie un început al schimbării noastre, iar această rugăciune, «Doamne și Stăpânul vieții mele...», dacă o înțelegem prin vindecarea de patimi și de păcate, prin aceste lucrări frumoase pe care ni le-a relatat Sfântul Efrem Sirul, putem ajunge să ne unim cu Mântuitorul Hristos prin Taina Sfintei Spovedanii și prin Taina Sfintei Euharistii, iar atunci să spunem «Doamne, luminează întunericul sufletului meu ce m-a cuprins, să văd și eu lumina feței Tale».

Canonul cel Mare se săvârşeşte în prima şi în a cincea săptămână din Postul Mare. În această săptămână a fost oficiată în seara zilelor de luni, marţi, miercuri şi joi, în cadrul Pavecerniţei Mari (slujba de după Vecernie). „Canonul lacrimilor” este alcătuit de Sfântul Andrei, Arhiepiscopul Cretei, și reprezintă una dintre cele mai frumoase și profunde slujbe ale Bisericii noastre. Totodată, acesta este cel mai extins imn liturgic, cu 250 de strofe care ne îndeamnă la căință, smerenie, milă și îndreptarea faptelor rele. Pe tot parcursul citirii canonului, între tropare, se rostește stihul „Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă!”. 

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri