Zeci de clerici și monahi, ucenici ai părintelui Andrei Pascaru, precum și credincioșii care au fost sub povățuirea lui, și-au luat în această dimineață rămas bun de la cel care a fost egumen al Schitului Icoana Nouă din vatra Mănăstirii Neamț. După săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii în biserica așezământului monahal, soborul aflat sub protia PS Nichifor Botoșăneanul, a oficiat slujba înmormântării călugărilor.
Mesaje de condoleanțe au fost transmise atât de Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, cât și de PS Episcop Veniamin și PS Timotei Prahoveanul.
După ce clericii au înălțat rugăciuni pentru sufletul protosinghelului Andrei Pascaru, părinții de la Icoana Nouă, purtând pe umeri sicriul, au înconjurat biserica și au așezat trupul neînsuflețit în cimitirul schitului.
„Un călugăr așezat, în duhul tradiției, simplu în purtare, nevoitor în fapte, tăcut la nevoie, mereu harnic”, a transmis PS Timotei Prahoveanul
Părintele Andrei Pascaru s-a născut la data de 3 septembrie 1940 în comuna Codăești, județul Vaslui. A urmat studiile Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț iar la începutul lunii ianuarie 1968 intră ca frate în mănăstire. În data de 28 noiembrie 1970, după 11 ani de noviciat, este tuns în monahism de către arhim. Efrem Chișcariu, starețul Mănăstirii Neamț, naș de călugărie fiind egumenul de atunci al Schitului Icoana Nouă, protos. Vasian Iosub. În luna octombrie 1981 primește hirotonia întru ierodiacon și ieromonah de la Arhiereul-vicar Gherasim Hunedoreanul, la Mănăstirea Putna, iar în 1990 a fost hirotesit duhovnic de către Episcopul-vicar Pimen Suceveanu, viitorul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. În data de 11 decembrie 1990 a fost ridicat la rangul de protosinghel de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, iar între anii 1988-2006, părintele Andrei Pascaru îndeplinește ascultarea de egumen al Schitului Icoana Nouă. De-a lungul timpului, s-a îngrijit de zidirea și înfrumusețarea bisericii așezământului monahal, care a fost sfințită de Părintele Patriarh Daniel în anul 2005. După aproape 83 de ani de viețuire, părintele Andrei își încredințează sufletul iubirii Preasfintei Treimi, trecând la cele veșnice în Duminica Tuturor Sfinților Români, 18 iunie 2023.
Dumnezeu să-l ierte și cu drepții să-l așeze!