La acestă întrunire au participat reprezentanții ISU „Mihail Grigore Sturdza” din municipiul Iași, însoțiți de către părintele protopop Mihail Roșu, părintele Marius Burghelea, responsabilul PSI al protoieriei, alături de preoții din cadrul Cercului Pastoral Nr. 2. La eveniment au mai participat elevii și profesorii Școlii Gimnaziale Glodenii Gândului, aceștia având de rezolvat atât o probă teoretică, cât și una practică, părți cu privire la aspectele ce țin de prevenirea și stingerea incendiilor. Totodată, cei prezenți au fost instruiți cu privire la modul de utilizare a extinctorului, comportamentul în timpul unui cutremur, precum și măsurile de acordare a primului ajutor, constatându-se din partea celor implicați o atenție deosebită față de aceste aspecte. (Pr. Marius Burghelea, responsabil PSI Protopopiatul Iași III)