La sfârşitul anului trecut, preotul paroh Vasile Viorel Florea a împărţit bucurii credincioşilor care au primit numeroase daruri constând în alimente, miere de albine, electrocasnice, haine şi alte lucruri care să le aducă ajutor în case.
De asemenea, odată cu binecuvântarea caselor de către preotul paroh, fiecare familie a primit câte o icoană cu Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi, Ocrotitoarea Moldovei, ca semn al preţuirii şi al dragostei. De bucurie s-au împărtăşit şi copiii parohiei, care, după ce s-au rugat la Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare şi au colindat, l-au primit pe moşul bucuriei care le-a oferit bogate daruri.
De sărbători, şi biserica parohială a primit daruri sfinte. Prin purtarea de grijă a preotului paroh s-au adus, spre slava lui Dumnezeu, Sfinte Vase, Sfânta Evanghelie şi cristelniţă nouă. Proiectul va continua în atmosfera iubirii căci astăzi, în ajunul Botezului Domnului, fiecare familie din parohie va primi binecuvântarea preotului ce le va oferi în dar o carte de rugăciuni.
Proiectul iubirii se va încheia după sfintele sărbători când părintele Vasile, alături de vrednici credincioşi din comunitate, va dona sânge pentru alţi credincioşi suferinzi.