Proiect Erasmus+ la Seminarul Teologic din Dorohoi

Arhiepiscopia Iașilor Aprilie 4, 2018

Acest proiect permite conștientizarea importanței învățării unei limbi străine pentru crearea unui viitor mai bun, îmbunătățirea abilităților de comunicare și promovarea culturii, tradițiilor și istoriei. Pe toată perioada acestei mobilități, partenerii de proiect au desfășurat diferite activități precum: workshop de limbi străine desfășurat la Casa Memorială Ipotești, atelier de lucru privind realizarea unuia dintre produsele finale ale proiectului - dicționarul multilingvistic. De asemenea, elevii au asistat la ore, au desfășurat împărțiți pe grupe activități în limba engleză și în limbile partenerilor de proiect, au desfășurat  jocuri de socializare și acțiuni ce a vizat utilizarea limbilor străine: foto-rally.

În ziua de miercuri, 21 martie 2018, la Sala Teatrului din Dorohoi, a avut loc conferința internațională „Foreign languages – a better perspective for the future”. În cadrul acestei conferințe, elevii implicați în proiect au realizat primul produs al proiectului, și anume, dvd-uri – utilizarea limbilor străine. Pe aceste dischete este înregistrată piesa de teatru cu titlul: „I am looking for a job” și cântece în limba franceză și limba engleză.

Delegația de proiect a participat la întâlniri cu oficialități din județ: primarul municipiului Dorohoi, inginer Dorin Alexandrescu, prefectul județului, economist Dan-Constantin Șlincu, inspector general adjunct, prof. Paula Gavriluță și inspector responsabil cu proiecte europene, prof. dr. Rodica Mighiu.  Obiectivele acestei mobilități au fost realizate și putem afirma că aceasta a avut un real succes. (coord. proiect, profesor Gianina Butescu – Seminarul Teologic Dorohoi)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri