Proiectul Grupului catehetic al Parohiei Busuioceni numit „Rugăciunea, Scară către cer”, a avut ca partener Școala Gimnazială „Gheorghe Coman” Brăești și s-a desfășurat în perioada 1 Martie - 17 Aprilie 2022, în biserica parohiei. Proiectul a cuprins o serie de cinci cateheze ce au avut următoarele obiective: identificarea locului de rugăciune: când, unde şi cui ne rugăm?; recunoașterea poziţiei corecte a corpului din timpul rugăciunii; modul de organizare a colțului de rugăciune în camera personală; descoperirea celor trei tipuri de rugăciuni: de laudă, de mulţumire și de cerere; argumentarea importanţei rugăciunii în viaţa creştinului; aprofundarea înțelesului duhovnicesc al Rugăciunii „Împărate Ceresc”; precizarea importanței rugăciunii pentru vii și adormiți; enumerarea soroacelor pomenirii celor adormiți; întocmirea corectă a unui pomelnic pornind de la exemplul dat; utilizarea în viața lor duhovnicească ca exemple de rugăciune pe Sfinții Simeon Noul Teolog, Grigore Palama și Paisie de la Neamț.
Cele cinci cateheze au respectat etapele obligatorii întocmirii unei cateheze, iar în cadrul acestora au fost utilizate metode didactice moderne: cubul, explozia stelară, brainstorming, mozaicul, caruselul, știu - vreau să știu - am învățat, turul galeriei. Catehezele au fost încununate de activități prin care copiii și-au fixat cunoștințele dobândite: „Atelier de creație și prezentarea colțului personal de rugăciune”, „Alcătuire și expoziție texte rugăciune” „Atelier de creație reprezentând persoana Duhului sfânt”, „Interpretare de rugăciuni și Pricesne cântate”, „Jurnal de rugăciune”, și a culminat prin premierea copiilor participanți. Proiectul a reușit astfel, să ofere tinerilor și copiilor mai multe cunoștințe despre rugăciune, să le ofere posibile soluții în momentele dificile ale vieții duhovnicești, să-și dezvolte creativitatea artistică și să-i aducă mai aproape pe tineri de Dumnezeu prin aprofundarea valorii rugăciunii în viața lor. Aducem mulțumiri părintelui protopop Stelian Ciurciun pentru binecuvântare și susținere în desfășurarea proiectului, precum și tuturor partenerilor implicați.