La Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi, Programul de Mentorat a demarat luni, 16 septembrie 2019, avându-i ca beneficiari pe elevii claselor a IX-a, specializarea Teologie Pastorală. Evenimentul s-a desfășurat în sala de festivități a seminarului, în prezența părintelui arhimandrit Hrisostom Rădășanu, consilierul Sectorului învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, a părintelui inspector Cristian Alexandru Barnea și a părintelui referent Gabriel Leonte. Din partea școlii a participat părintele director Constantin Muha, dimpreună cu cei trei mentori care au fost prezenți la cursurile de formare organizate în acest an.
Programul de Mentorat implementat în seminariile şi liceele teologice din Arhiepiscopia Iaşilor, dezvoltat cu sprijinul ostenitorilor Centrului de Formare Continuă al Arhiepiscopiei Iaşilor şi ai Fundaţiei „Varlaam Mitropolitul” din Iaşi, îşi propune ca obiectiv fundamental identificarea vocaţiei elevului, dar şi îmbunătăţirea rezultatelor şcolare, dezvoltarea personalităţii elevilor, schimbarea mentalităţii elevilor, părinţilor şi educatorilor și creşterea încrederii elevilor în mediul seminarial, ca obiective specifice.
Centrate pe descoperirea darurilor lui Dumnezeu sădite în sufletele tinerilor încredințați mentorilor spre formare, aceste obiective surprind complexitatea creșterii omului în dimensiunile sale academică, emoțională și duhovnicească.
„Câteva cadre didactice din școala noastră au participat la cursuri de formare în acest sens și se vor ocupa de copiii de la clasa a IX-a. Este o nouă idee, o nouă formă de apropiere de copii și de părinți. Aceasta ne demonstrează că Biserica investește în viitoarele generații care reprezintă viitorul țării și al Bisericii”, a declarat părintele director Constantin Muha.
Tinerii seminariști s-au arătat foarte entuziasmați de acest program, care le va da posibilitatea îmbunătățirii rezultatelor școlare și întărirea unui puternic caracter creștin-ortodox. În următoarele săptămâni, elevii își vor prezenta opțiunile în vederea alegerii unui mentor, iar până pe 25 octombrie a.c., vor stabili împreună cu mentorii, viitoarele obiective. (pr. Ionuț Crețu, consilier educativ)