Programul liturgic dedicat acestei sărbători va începe vineri, 13 septembrie, de la ora 18:00, cu slujba Vecerniei unită cu litia, urmată de procesiunea cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. De la ora 20:30, se va oficia Taina Sfântului Maslu, iar la miezul nopţii se va sluji Utrenia. În dimineaţa zilei de sâmbătă, va fi oficiată Sfânta Liturghie arhierească. Slujba din cadrul procesiunii „Drumul Crucii” va începe la ora 10:00 şi va fi oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi de către PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. În seara zilei de sâmbătă, la ora 19:00, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va fi introdusă în biserica-monument. „A devenit o tradiţie ca în noaptea de 13 spre 14 septembrie, pelerinii să parcurgă drumul de la Poarta «Bucuria Crucii» până la mănăstire, cu lumânări aprinse şi înălţând cântări în cinstea Sfintei Cruci, Mântuitorului Hristos şi Maicii Domnului. Sunt aşteptaţi credincioşi din mai multe zone ale ţării care participă an de an atât la sfintele slujbe, cât şi la procesiunea desfăşurată în prezenţa celor doi ierarhi din Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Mulţumim Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pentru grija pe care o are faţă de mănăstirea noastră!”, a menţionat arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu.