Manifestările religioase prilejuite de sărbătoarea hramului bisericii celei noi a Mănăstirii Sihăstria au debutat în seara zilei de vineri cu slujba Privegherii în aer liber, săvârșită de către IPS Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, alături de PS Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, înconjurați de un sobor de preoți. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Serafim a spus:
„Participând la slujba privegherii, mă gândeam la cuvintele pe care sfântul Apostol Petru le-a spus pe muntele Taborului, când L-a văzut pe Mântuitorul schimbat la Față: „Doamne, bine ne este nouă să fim aici.” Vă mărturisesc că și eu am simțit același lucru în seara aceasta, și cred că toți cei prezenți aici. Ce bine ne este nouă să fim într-un loc sfânt ca acesta! Să rămânem mereu aici, pentru că aici primim toată plinătatea harului în sufletele noastre. Și numai aici. Dar totdeauna, când suntem când suntem la biserică, în special la sfânta și dumnezeiasca Liturghie, ne simțim cu adevărat ca în Cer, ca pe muntele Taborului. Și pentru aceasta, trebuie să ajungem să ne fie dragă slujba Bisericii, slujbele Bisericii noastre, care sunt cu adevărat dumnezeiești. Aceste slujbe ale Bisericii nu pot fi evitate. Pentru că în biserică, într-adevăr, trăim cele mai înalte și sfinte simțăminte. Și așa ne sfințim viața, prin harul care se coboară peste noi, stând și ascultând aceste slujbe. Chiar dacă mintea nu ne rămâne mereu la rugăciune, pentru că, din păcate, mintea noastră se împrăștie foarte ușor. Dar măcar pe moment, stând aici, nu se poate să nu te îndulcești de cântarea aceasta atât de frumoasă. Nu se poate să nu fii impresionat de tot ceea ce se rostește și se cântă. Și cântarea aceasta, rugăciunea bisericii, coboară în inima noastră și ne o dulceață și o bucurie. Ce bine ar fi dacă am spune și noi mereu: Doamne, cât e de bine la biserică, cât e de bine să te rogi. Nu găsești nicăieri o dulceață mai mare ca dulceața rugăciunii, a slujbelor bisericii și ca dulceața pe care o primim atunci când citim sau auzim din viețile sfinților. O prăznuim astăzi pe Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, una dintre cele mai mari sfinte ale bisericii noastre. Iată ce spune o stihiră de la vecernie, care mi-a intrat în suflet: „Cine va spune, Cuvioasă Teodora, ostenelile tale din pustie? Ce gură va putea povesti câte ispite ai răbdate de la diavoli în pădurile cele neumblate din Carpați? Sau cât frig ai îndurat în iernile cele iuți, neavând nici haine, nici căldură, nici hrană, nici altă mângâiere de la oameni? Fiind plină de focul Duhului sfânt, cu rugăciunile tale, ai încălzit trupul tău cel amorțit (trupul ei era amoțit pentru păcate și patimi) și stâncile cele umede ale peșterii de la Sihla. Căci și darul înainte vederii ai primit și pe vrăjmaș l-ai biruit. Roagă-te, Cuvioasă, împreună cu toți sfinții, să se mântuiască sufletele noastre!” ce cântare frumoasă dedicată Cuvioasei Teodora! Sigur că noi suntem departe de viețuirea acestei Cuvioase, dar totuși, nu trebuie să uităm că toți creștinii și necreștinii, toată umanitatea este chemată să se sfințească, să ajungă la firea înfrumusețată și îndumnezeită a Mântuitorului Iisus Hristos. Firea noastră este sfințită, numai că noi nu ne dăm seama de sfințenia pe care o purtăm în sufletul nostru de la botez. Am primit la botez tot harul, pentru ca toată viața să punem în lucrare Harul lui Dumnezeu. Cum? Prin credință, prin rugăciune, prin post, prin nevoință, prin tainele bisericii. Diavolul umblă la un leu, răcnind, căutând pe cine să înghită, cum spune Sfânta Scriptură, și noi trebuie să stăm treji și să ne ferim de ispitele diavolului. Sigur, cu ajutorul rugăciunii, al nevoinței, al postului,al duhovnicului. Dar dacă facem acestea o viață întreagă, să știm că biruim răul din noi, biruim patimile și trupul nostru se subțiază și sufletul e plin de focul Duhului Sfânt.”
Spre final, a adăugat:
„Iubiți credincioși, să încercăm și noi să ne apropiem mai mult de Dumnezeu, să ne rugăm puțin mai mult, să postim puțin mai mult, să ne legăm trup și suflet de biserică, și să facem toate acestea cu bucurie, cu dragoste. Mi-s dragi slujbele bisericii, mi-e dragă biserica, mi-s dragi călugării, preoții, așa cum suntem toți, păcătoși toți. Dar trebuie să ne iubim unii pe alții, să ținem unii la alții și să ne ascultăm unii pe alții, că Dumnezeu lucrează prin fiecare dintre noi, dacă ești smerit, dacă ai conștiința păcatului, dacă ceri sfat și nu te încrezi doar în propria persoană. Să ne rugăm din toată inima, iubiți credincioși, că numai rugăciunea noastră și a sfinților ne mai poate salva. Amin!”
***
Mănăstirea Sihăstria este așezată în partea de nord a județului Neamț, la 22 km depărtare de orașul Târgu Neamț, pe șoseaua ce duce spre Pipirig – Vatra Dornei. Mănăstirea Sihăstria a fost întemeiată în anul 1655 de către de episcopul Ghedeon de Huși. Până în anul 1734 era doar o mică așezare pustnicească anonimă, cunoscută sub numele de „Sihăstria lui Atanasie”, fondatorul ei. În vara anului 1941, un incendiu necruțător a mistuit paraclisul de lemn și o parte a chiliilor Sihăstriei, din care cauză mulți călugări au plecat la alte mănăstiri. Cu ajutorul Mănăstirii Neamț, până în 1944 s-au construit două corpuri de chilii cu peste 20 de încăperi. Astăzi, Mănăstirea Sihăstria, reprezintă pentru mulți credincioși un mare loc de pelerinaj.