Una dintre cele mai cunoscute biserici din municipiul Iaşi, cea a Parohiei „Sfântul Ierarh Spiridon”, şi-a sărbătorit în aceste zile ocrotitorul. Slujba de Privegere în cinstea Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei, făcătorul de minuni, a fost oficiată luni seară de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Locaşul de cult a unit în rugăciune, cu ocazia slujbelor hramului, preoţi consilieri de la Centrul eparhial Iaşi, preoţi de la parohiile învecinate, slujitori din alte protopopiate ale Arhiepiscopiei Iaşilor, oficialităţi locale şi reprezentanţi ai instituţiilor de stat ieşene, bolnavi și cadre medicale de la Spitalul Clinic Județean de Urgență din apropiere, precum și numeroşi credincioşi. Paroh la Biserica „Sfântul Spiridon” din Iași este părintele Marian Timofte, vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, iar co-slujitor este părintele Bogdan Dedu, consilier în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor.