Preoții Protopopiatului Iași III în ședință lunară

Arhiepiscopia Iașilor Februarie 28, 2023   Autor: Pr. Teodor Mihăilă

În deschidere, părintele protopop Mihail Roșu a prezentat invitații speciali, pe reprezentantul Gărzii de mediu/Comisariatul Județean Iași, comisar-șef Gheorghe Bacușcă și pe reprezentantul Agenției de Protecția Mediului, consilier Dumitrița Picioruș, însoțiți de pr. Marius-Constantin Burghelea, directorul Departamentului SSM/PSI-SU/GDPR al Arhiepiscopiei Iașilor, prezenți la ședință în baza protocolului încheiat între Arhiepiscopia Iașilor și Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Iași. Pe lângă campania derulată de Ministerul Mediului privind protecția mediului, colectarea selectivă a deșeurilor și managementul acestora, au fost expuse și alte spețe ce țin de resortul acestuia, și care se doresc a fi diseminate de către preoți în comunitățile pe care le păstoresc. În acest sens preoții, ca formatori de opinie și factori de întărire ai educației, se alătură acestei campanii de conformare la normele legislative în ceea ce privește această problematică a protecției mediului, și ca un element de pastorație care decurge din învățătura creștină, dar și ca o facilitare la actualizarea și însușirea de către enoriași a legislației în vigoare.

În continuare a fost prezentată tema ședinței, „Principii pastorale folosite de preot în pastorația persoanelor vârstnice”, de către pr. Ovidiu-Marcel Juncu, în contextul Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice, ca un efort de a acorda o mai mare atenție pastorației persoanelor vârstnice, având în vedere elemente pastorale folosite de către preot pentru cele două aspecte principale ale crizei vârstei înaintate: instalarea sentimentului de inutilitate și frica părăsirii acestei lumi.

În ultima parte a ședinței, părintele protopop a prezentat temeiurile Centrului eparhial, urmate de celelalte îndemnuri administrative, spre a fi receptate și îndeplinite.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri