Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a slujit la hramul Mănăstirii Almaș

Arhiepiscopia Iașilor Iunie 8, 2026

Ierarhul a fost întâmpinat de obștea mănăstirii, de preoți și de numeroșii pelerini care au participat la sărbătoarea așezământului monahal. Răspunsurile liturgice au fost oferite de un grup de psalți.

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, Preasfințitul Părinte Nichifor a evidențiat rolul sfinților ca mărturisitori ai lucrării Duhului Sfânt în lume și a subliniat chemarea fiecărui creștin la desăvârșire, printr-o viețuire în comuniune cu Dumnezeu și cu semenii:

Prăznuim pe toți sfinții pentru că ei rămân martori ai lucrării Duhului Sfânt în lume. Omul nu este singur în căutarea și cunoașterea lui Dumnezeu și nici în împlinirea rostului său pe acest pământ. Dumnezeu ne dăruiește unii altora pentru a ne sluji reciproc, pentru a ne împlini chemarea în această slujire și, prin ea, pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu.

Dumnezeu ne cheamă la desăvârșire, astfel încât, în toată viața noastră, să fim atenți la ceea ce facem și la locul în care ne aflăm. Așa cum spunem în rugăciunea Bisericii: „Învrednicește-ne, Doamne, în ziua aceasta, fără de păcat să ne păzim noi”. Să ne trezim în fiecare zi cu acest gând, cu această preocupare și cu această nădejde: că, dacă ne vom păzi gura, ochiul și inima, dacă vom nădăjdui în Dumnezeu și vom împlini, acolo unde ne aflăm, lucrarea Sa, atunci lumea aceasta se va schimba.

Ne rugăm Domnului să ne învrednicească să ne păzim fără de păcat, pentru că numai această viețuire ne poate aduce în armonia cea adevărată, în armonia slujirii binelui și a slujirii lui Dumnezeu. Fie ca Duhul Cel Sfânt, Care i-a sfințit pe cei ce au crezut și pe cei ce L-au urmat, să lucreze și în viața noastră, făcându-ne și pe noi asemenea lor, întru toate.

La finalul Sfintei Liturghii, starețul mănăstirii a adresat un cuvânt de mulțumire Preasfințitului Părinte Nichifor pentru prezența și binecuvântarea oferite cu prilejul hramului, precum și tuturor celor care au participat la sărbătoarea așezământului monahal.

Sărbătoarea s-a încheiat într-o atmosferă de comuniune și recunoștință, credincioșii primind binecuvântarea ierarhului și participând la agapa frățească pregătită de obștea Mănăstirii Almaș.

Scurt istoric

Mănăstirea Almaș este așezată pe valea pârâului Almaș, în comuna Gârcina, județul Neamț, la o distanță de aproximativ 12 kilometri de municipiul Piatra-Neamț. Mănăstirea „Tuturor Sfinților” – Almaș este zidită pe locul unei mai vechi așezări monahale, a cărei obște s-a statornicit în ținuturile Neamțului încă din secolul al XVII-lea, sub conducerea sihastrului Vasile Almaș.

Din vechile construcții se mai păstrează turnul-clopotniță, care în trecut proteja intrarea în incintă, și o căsuță de tip țărănesc, datând din anul 1725, care adăpostește astăzi un paraclis închinat Sfântului Ierarh Nicolae.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri