Preasfințitul Părinte Calinic s-a născut în anul 1957, în orașul Iași. În anul 1980, după absolvirea liceului și îndeplinirea stagiului militar, a intrat ca frate la Mănăstirea Putna. A fost tuns în monahism patru ani mai târziu, primind numele Calinic.
În perioada 1985-1989 a urmat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu, iar în anul 1986, pe 14 mai, a fost hirotonit diacon în Catedrala Mitropolitană din Iași de către vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist.
În anul 1990 a fost numit stareț al Mănăstirii Râșca de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. În 1991, la 25 martie, PS Calinic Botoșăneanul a fost hirotonit arhiereu în Catedrala Mitropolitană din Iași.
La ceas aniversar, rugăm pe Bunul Dumnezeu să dăruiască Preasfințitului Părinte Calinic mulţi ani sănătoși, păstorire îndelungată în via Domnului, cu roade binecuvântate şi bucurie sfântă.
Întru mulți ani, Preasfinția Voastră!