Pompierii botoșăneni în mijlocul obștii Mănăstirii Vorona

Arhiepiscopia Iașilor Iulie 28, 2022   Autor: Pr. Constantin Marius Burghelea

Acțiunea s-a desfășurat în baza „Protocolul de prevenire” încheiat între Arhiepiscopia Iașilor și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani.

La activitate au fost prezenți I.S.U. Botoșani cu tehnica din dotare, alături de un echipaj SMURD, care le-au vorbit maicilor de la mănăstirea Vorona despre situațiile de urgență și cele medicale, precum și despre cum pot fi trate sau evitate aceste.

Obștea mănăstirii a manifestat un interes deosebit în deprinderea de noi cunoștințe în domeniul situațiilor de urgență și, mai ales, al prevenirii și stingerii incendiilor. De asemenea, maicile și-au exprimat dorința de a desfășura și în viitor astfel de activități.

Centrul eparhial a fost reprezentat de părintele Marius Burghelea – directorul departamentului SSM/PSI-SU/GDPR al Arhiepiscopiei Iașilor.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri