În cadrul acestei activități, care are la bază Protocolul de prevenire încheiat între Arhiepiscopia Iașilor și Inspectoratul de Poliție Județean Iași, au fost prezentate următoarele aspecte ce țin de siguranța tinerilor: informarea acestora cu privire la evenimentele neplăcute ce se pot întâmpla în timpul vacanței de vară (accidente sau acte de violență), conștientizarea de către aceștia a consecințelor consumului substanțelor psihoactive, atât din punct de vedere al sănătății, cât și din punct de vedere legal, alegerea cu atenție a anturajului, respectiv prevenirea traficului informațional pe rețelele de socializare. De asemenea, copiilor prezenți le-a fost prezentată și autospeciala din dotarea poliției.
Aducem mulțumiri pe această cale reprezentaților Biroului pentru Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, pentru suport și profesionalism.


