Poetul naţional Mihai Eminescu a fost comemorat timp de două zile la Ipoteşti, la 128 de ani de când a trecut în lumea veşniciei. La Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ - Ipoteşti, Protopopiatul Botoşani, judeţul Botoşani, s-a săvârşit ieri, 15 iunie 2017, slujba Parastasului pentru marele poet şi pentru familia sa. La final, s-au depus coroane de flori la bustul lui Eminescu aflat în incinta Memorialului Ipoteşti. Programul a mai cuprins vernisarerea unei expoziţii, precum şi derularea a trei saloane literare, după cum a menţionat la Radio TRINITAS al Patriarhiei Române părintele Valentin Tincu, parohul bisericii din Ipoteşti. La slujba religioasă, dar şi la manifestările culturale ce au urmat au participat reprezentanţi ai autorităţilor judeţene, ai Direcţiei pentru Cultură a judeţului Botoşani, oameni de cultură din ţară şi străinătate. Premiul pentru traducerea şi promovarea operei eminesciene a fost acordat traducătorului Enrique Javier Nogueras Valdivieso. Laureatul este licenţiat în filologie romanică, filologie clasică şi doctor în filologie romanică al Universităţii din Granada, fiind din 2012 profesor asociat la Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare“ din Suceava. Potrivit „Monitorului de Botoşani“, premiul pentru traducerea şi promovarea operei eminesciene a fost instituit în 2011 de către Memorialul Ipoteşti. Este cea mai importantă distincţie acordată de un juriu naţional traducătorilor şi cercetătorilor români şi străini, prin a căror activitate literară este promovată opera eminesciană şi cultura română.
Seară de convorbiri spirituale la Iaşi
Mihai Eminescu a fost omagiat ieri, 15 iunie 2017, şi la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iaşi. În sala de conferinţe a locaşului de închinare au fost susţinute prelegeri cu tema „Eminescu şi Biserica“. De asemenea, programul a mai cuprins recitaluri de muzică şi poezie, fiind vernisată o expoziţie cu lucrări ale pictorilor din întreaga ţară. „În cadrul serii de Convorbiri Spirituale, am fost împreună cu Eminescu. Am vorbit despre marele poet şi Biserica Ortodoxă. A avut loc un recital de poezie, iar corul bisericii noastre a cântat piese pe versurile celui cunoscut ca «Luceafărul poeziei româneşti». În această atmosferă sărbătorească, s-a deschis şi expoziţia «Metanoia» în cadrul Festivalului Internaţional al Educaţiei, care a fost prezentată de dr. Cristian Ungureanu de la Universitatea de Arte «George Enescu» din Iaşi. Aceasta face parte din secţiunea «Teologie şi artă» şi cuprinde lucrări ale pictorilor din Iaşi, din ţară şi din străinătate“, a relatat părintele Mircea Stoleriu, parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iaşi.