În cadrul activităților, elevii centrului din Târgu-Neamț au deprins abilități de lucru în pictură pe sticlă, fiind ajutați de câțiva elevi de la seminarul teologic. Aceștia au realizat diferite picturi și creații plastice, ulterior fiind expuse la sediul centrului partener. Prin acest proiect s-a urmărit atât deprinderea tehnicilor de lucru pe sticlă cât și oferirea unui cadru prielnic de a lucra în timpul liber.
„Proiectul «Pensonul fermecat» s-a născut din dorința unor elevi entuziaști de la secția de Artă - Patrimoniu Cultural de la seminarul nemțean, de a împărtăși talentul și harul primit în realizarea desenelor, picturilor, icoanelor unor copii mai puțini înzestrați și defavorizați. În decursul lunii aprilie 2018, proiectul de parteneriat între cele două școli, consemnat ca primul de acest gen și înregistrat în SNAC – Strategia Națională de Acțiune Comunitară, recunoscut la nivel regional, reprezintă o activitate de succes, unde tinerii au realizat lucrări de 1 metru pătrat fiecare. Acestea sunt expuse în cadrul CSEI din Târgu Neamț iar elevii au primit diplome de voluntariat și au încheiat contracte de voluntariat. Tinerii coordonați de prof. de specialitate Dan Țârdea, alături de dir. Mariana Cozma de la CSEI au reușit să dovedească lumii că tinerețea, talentul și căldura sufletească pot merge mână în mână, oferind un strop de speranță celor pe care societatea, din păcate, nu vrea să îi recunoască. «Pensonul fermecat» reprezintă felul în care din mâna unor copii apare speranța, iar speranța rămâne definitiv prinsă în lumina și frumusețea ei, în lucrări de artă.” ne-a declarat prof. Călin Rudeanu, inițiatorul acțiunii și unul din coordonatorii proiectului educațional.
Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, vechi centru de învățământ și cultură, este o școală recunoscută la nivel național și internațional, certificată prin diploma de excelență instituțională acordată de către Ministerul Educației pentru excepționala activitate desfășurată timp de 160 de ani, rezultatele deosebite ale elevilor și contribuția adusă la creșterea calității actului educațional. Școala are în componență două specializări: Teologie Ortodoxă Pastorală și Teologie Patrimoniu Cultural. Specializarea Teologie Ortodoxă este specifică celor care doresc să aprofundeze învățătura de credință ortodoxă iar clasa de Patrimoniu Cultural (desen și pictură) oferă elevilor cadrul de a studia arta sacră și de a realiza diferite lucrări, desen, iconografie, ș.a.