Pelerinii evlavioşi o cinstesc pe Sfânta Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei

Arhiepiscopia Iașilor Octombrie 11, 2021   Autor: Constantin Ciofu

Odorul de mare preţ este aşezat în baldachinul frumos împodobit cu flori din incinta catedralei. Vremea frumoasă a începutului de toamnă şi timpul scurt de şedere la rând au fost primite ca un dar de către cei ce şi-au întreptat paşii spre capitala Moldovei. Credincioşii vin la Preamilostiva Maică Parascheva pentru a-i cere mijlocire şi pentru a cinsti sfintele ei moaşte, dar și pentru a-și exprima recunoștința față de ajutorul primit. „Sfânta Parascheva înseamnă foarte mult pentru familia noastră. Ne-am crescut copiii în duhul credinţei ortodoxe şi cu dragoste faţă de Sfânta Parascheva şi faţă de sfinţi, în general. Ziua pomenirii Cuvioasei este una simbolică şi de aceea m-am rugat pentru copii şi pentru lumea întreagă să aibă parte de tot ceea ce este mai bun”, s-a exprimat Dana din satul Ghidigeni, judeţul Galaţi.

„Oamenii o iubesc pe Sfânta Parascheva pentru că a săvârşit multe minuni. În familia noastră am simţit ajutorul Sfintei Parascheva. Este al şaptelea an consecutiv de când vin la Sfânta. Cunosc oameni care au venit la Iaşi pentru a se închina la moaştele Cuvioasei şi au mărturisit cât bine au primit de la Dumnezeu”, a afirmat Luiza Ursu din localitatea Ghidigeni. „Soţia mea venea an de an la Sfânta Parascheva. Pentru că a plecat la cele veşnice, am avut în gând să menţin tradiţia pelerinajului în familie, astfel că am venit la Iaşi pentru a mă închina la sfintele ei moaşte. Mi-a plăcut foarte mult atmosfera din capitala Moldovei”, a spus Ionel Lupu din Băceni-Corbasca, judeţul Bacău.

„Am considerat că este bine să vin la Cuvioasa în preajma zilei ei de pomenire. Sfânta înseamnă foarte mult pentru mine, întrucât a mijlocit mereu în tot ceea ce am rugat-o. Oamenii o iubesc pe Sfânta pentru că a avut o viaţă pe care a închinat-o Mântuitorului Hristos. Este al şaselea an de când vin la Iaşi pentru a mă închina la moaştele aşezate în sfânta raclă. La început am venit cu părinţii mei, care mi-au aşezat în suflet dragostea pentru sfinţi şi pentru credinţa ortodoxă”, a adăugat Ioana Zamfirache din Botoşani.

La Catedrala Mitropolitană din Iaşi, deşi se aplică măsurile sanitare, atmosfera de sărbătoare este simţită, chiar dacă într-o măsură mai mică decât în anii precedenţi. Credinţa în puterea sfinţilor este mai mare şi mai importantă decât orice lucru care ar putea sta în calea oamenilor de a o cinsti pe Sfânta Parascheva.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri