Procesiunea din această seară a fost precedată de slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată de către IPS Părinte Mitropolit Teofan, PS Părinte Episcop-vicar Nichifor Botoșăneanul și PS Părinte Arhiereu-vicar Gherontie Hunedoreanul la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din oraș.
În cuvântul adresat către cei prezenți, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a arătat că în fiecare procesiune în care creștinii se angajează, oamenii au ocazia să-l mărturisească pe Mântuitorul Iisus Hristos:
Viața creștinului autentic are în principal trei componente: a cunoaște adevărul, a trăi adevărul și a mărturisi adevărul. În a cunoaște adevărul, avem cuvântul Domnului care spune: „Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3). A trăi adevărul reprezintă concretizarea cuvintelor Domnului care ne zice: „Să îl iubești pe El din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul şi din toată puterea şi să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Marcu 12, 33). Găsim rădăcina mărturisirii adevărului în cuvântul Domnului care afirmă: „Nu vă temeți, Duhul Sfânt va veni peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului” (conf. Fapte 1, 8) Fiecare dintre aceste trei componente are părțile, adâncimile și înălțimile sale, și se arată în multe feluri și în multe chipuri. Mărturisirea adevărului se arată și prin ceea ce s-a înrădăcinat a fi, în tradiția Bisericii noastre, procesiunile cele sfinte. De la Procesiunea Intrării Domnului în Ierusalim până la procesiunile din vremea noastră, totul este mărturisirea întru cele dinlăuntru și întru cele din afară a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
În continuare, preoții din Botoșani, purtând pe umeri racla cu moaștele Sfântului Onufrie de la Sihăstria Voronei (care a părăsit pentru prima dată așezământul monahal din Vorona), au pornit în pelerinaj pe străzile din municipiu. Mii de oameni îmbrăcați cu veșminte tradiționale, cu icoane, flori și făclii aprinse în mâini, s-au alăturat convoiului și s-au bucurat de aceste clipe alese de bucurie duhovnicească.
Procesiunea a avut loc pe traseul Biserica „Sfântul Gheorghe” – str. Ion Pilat – Calea Națională – str. „1 Decembrie” – Centrul vechi – Biserica „Sfântul Gheorghe”.
Evenimentul din această seară s-a încadrat în manifestările dedicate zilelor orașului Botoșani.
Mâine dimineață, 23 aprilie, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul orașului, Părintele Mitropolit Teofan va săvârși resfințirea locașului de cult din Botoșani, închinat Purtătorului de Biruință, ridicat în anul 1551 de către doamna Elena Rareș, soția domnitorului Petru Rareș.
Vă invităm să accesați și:
(Video) IPS Teofan: „Procesiunea este chip văzut al dorinței noastre de a mărturisi”
(Video) Binecuvântare și rugăciune la Pelerinajul Învierii din Botoșani