A urmat un drum lung, prin locuri frumoase și prin munți albiți de nea, drum ce ne-a dus la Mănăstirea Moisei, prima mănăstire maramureșeană din acest pelerinaj. Noi informații, biserica veche a mănăstirii ce dăinuie de mai bine de 400 de ani, icoana Maicii Domnului care a fost descoperită în trunchiul unui copac bătrân din care o parte și astăzi se află în piciorul Sfintei Mese… toate acestea au făcut să ne înviorăm sufletește și fizic. Mănăstirea Bârsana mi-a arătat că tot ce este făcut cu drag și simplu este frumos.
A doua zi, pe 1 decembrie, am mers la Memorialul Durerii unde am mai adăugat ceva la înțelegerea pe care o aveam despre jertfa înaintașilor noștri. Noi, tinerii de astăzi, am primit mult și am primit pe gratis, fără să înțelegem cât i-a costat pe strămoșii noștri să ne lase nouă moștenirea (culturală, spirituală, materială) pe care o avem. Mii și zeci de mii de oameni au murit pentru a fi ceea ce suntem astăzi, o țară liberă, unită, cu tineri care își pot exprima gândurile. Am vizitat și Muzeul Satului Maramureșean. Aici, unii dintre noi ne-am adus aminte de casa bunicilor, de nucile mâncate pe prispă și de clipele când stăteam cu capul în poala bunicii care îmi împletea părul.
Următorul obiectiv a fost Cimitirul Vesel, una dintre emblemele Maramureșului, care încântă atât prin umorul oamenilor simpli cât și prin biserica frumos decorată de la care nu puteai să îți iei ochii. Tot atunci am văzut și Mănăstirea Săpânța-Peri, care are cea mai înaltă biserică de lemn din Europa. Mănăstirea Rohia a fost locul în care am cinat și înnoptat. Drumul până la mănăstire a fost străjuit de păduri desfrunzite care parcă nu auziseră de zăpadă, toamna fiind încă în drepturi. Obosiți dar luminoși am făcut un act de curaj și ne-am dus la Slujba Miezonopticii. Mirosul de tămâie, lumina scăzută și rugăciunea au creat o atmosferă de colțișor de Rai. A doua zi am vizitat biblioteca și chilia Părintelui Nicolae Steinhardt. Unii dintre tineri privesc bibliotecile ca pe niște săli de muzeu, „neîndrăznind” să deranjeze cărțile. Monahul Delarohia, doctor în Drept Constituțional, iubitor de carte și de cultură ne-a pus pe gânduri. Dar, să vedem ce iese din asta și cât va ține „restartul” pe care ni l-a dat!
A fost un pelerinaj folositor. Slavă lui Dumnezeu pentru această șansă. Mulțumim prietenilor de la Departamentul Pelerinaje al ATOR Iași, Maria, Ștefan, Mihai, Nicoleta și Cristina, care au organizat această experiență. Acum suntem în așteptarea unui nou pelerinaj. Oare ce locuri noi vom vizita? Ce amintiri noi vom crea sau ce prietenii vom întemeia? Rămânem aproape, împreună pentru tineri! (Paula Pîntea, ATOR Iași)