Delegaţia oficială de ierarhi ce va fi prezentă la proclamarea solemnă a canonizării Sfinţilor Putneni, condusă de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a ajuns la Mănăstirea Putna în jurul orei 13.00. Aici a fost întâmpinată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, de părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, de părintele arhimandrit Nectarie Clinci, starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei, și de întreaga obște a Putnei, ce numără peste 100 de călugări. Nu au lipsit nici oficialitățile locale și județene, Corul de copii „Fiii Putnei”, condus de preotul Bogdan Negrea, buciumașii veniți de la Câmpulung, precum și numeroși credincioși.
În sunetul clopotelor, Preafericitul Părinte Patriarh și soborul de ierarhi au fost conduși în biserica mănăstirii, unde s-au închinat la mormântul Sfântului Ștefan cel Mare și la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
În continuare, a fost oficiată o slujbă de Te-Deum, după care Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen a rostit cuvântul de bun-venit. „Să vă binecuvinteze Dumnezeu cu sănătate, să vă întărească în slujirea pe care o închinaţi poporului şi Bisericii noastre pentru păstrarea unităţii în Duh, în simţire şi în faptele cele bune. Vă mulţumim!”, a spus IPS Pimen.
A urmat cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care a vorbit despre cadrul natural deosebit în care situată Mănăstirea Putna și despre cultura duhovnicească a așezării monahale.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns în această sfântă şi mare mănăstire, care este o şcoală pentru unitatea neamului nostru şi o şcoală a evlaviei şi a culturii noastre ortodoxe. Aici, în frumoasa Bucovină, în mod aproape unic se întrece frumuseţea naturii cu cea a culturii. Nu degeaba călugării au ales pentru a folosi ca vetre de mănăstiri cele mai frumoase locuri din natură, din creaţie. Atât de mare a fost bucuria monahilor de a răspunde la frumuseţea exterioară a naturii cu frumuseţea interioară a făpturii omului înduhovnicit încât şi sfinţii au ieşit dincolo de zidurile exterioare ca Liturghia din Biserică să se continue în natură, în creaţie”, a subliniat Preafericirea Sa.
În această seară, de la ora 18.00, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, va oficia slujba ultimului Parastas pentru Mitropolitul Iacob Putneanul şi Cuvioşii Sila, Paisie şi Natan.
Vezi şi: Mănăstirea Putna: Primirea Părintelui Patriarh Daniel şi a delegaţiei oficiale (galerie FOTO)