Parteneriat pro viață între Biserică și medici

Arhiepiscopia Iașilor Martie 16, 2021   Autor: Pr. Cosmin Brînză

Obiectul parteneriatului constă în colaborarea pe linia sprijinirii femeilor însărcinate aflate în dificultate prin promovarea serviciului de consiliere pro viață Tel Verde 0800 800 116

Serviciul de consiliere Tel Verde 0800 800 116 este un proiect misionar al Departamentului Pro Vita, desfășurat prin Programul „Praesidio”, activ 24/24, prin care femeile însărcinate aflate în dificultate sunt sprijinite material și emoțional să ducă sarcina până la termen și să își poată asuma mai ușor rolul și calitatea de mamă.

„Este extraordinar faptul că am început acest an cu un rezultat frumos al unor eforturi intense depuse în ultimele luni din 2020. Cei mai mulți medici pe care i-am abordat au fost foarte deschiși și cred că au fost așa și datorită faptului că abordarea noastră este una entuziastă, echilibrată și pozitivă. Suntem aici să ajutăm și toate femeile trebuie să știe acest lucru. Există o alternativă reală la avort și noi putem oferi această a doua cale de ieșire din impas, pentru oricine dorește. Oferim burse de sprijin pentru mămicile care au curaj să meargă mai departe, spații de cazare în locuințe protejate și o echipa puternică de specialiști pentur consiliere. Dreptul la alegere al femeii este esențial și trebuie respectat, mai ales într-o societatea actuală. Tocmai la acest drept de a opta facem și noi apel întrucât oferim o variantă concretă și viabilă la criza de sarcină. Avortul provoacă multe dureri, pe lângă faptul ca ia viața unui om. De ce ar trebui ca o femeie sa aleagă această cale, când poate găsi ajutor concret, real, pentru a depăși altfel o situație dificilă? Nu judecăm, nu condamnăm și, mai presus de toate, nu condiționăm, ci doar ajutăm. De aceea și medicii au fost receptivi și, iată, anul 2021 ne prinde cu 60 de medici de familie colaboratori”, a declarat Anca Pulpa, psiholog al Departamentului Pro Vita.

Echipa de consiliere Tel Verde 0800 800 116 este formată din psihologi, asistenți sociali, preoți și mame cu experiență. Scopul serviciului de consiliere Tel Verde 0800 800 116 este identificarea unor alternative viabile la avort care să ofere beneficii maximizate atât mamei cât și copilului pe care îl poartă.

„Obectivul nostru este să colaborăm cu cât mai mulți medici de familie deopotrivă pe plan local și național. Până acum am ajutat pe oricine ne-a solicitat, din orice regiune a țării, având cazuri chiar și din străinătate. De aceea, avem nevoie de medici de familie colaboratori de peste tot, astfel încât ajutorul nostru să ajungă acolo unde chiar este nevoie și unde poate avea maximum de potențial. De altfel, suntem îndemnați de Apostolul Pavel să purtăm sarcinile unii altora pentru că astfel vom împlini legea Domnului Hristos. De aceea, toate proiectele noastre se desfășoară pentru a purta grijile și greutățile unor mame puse în fața unor decizii dificile. Iar în această misiune avem nevoie de colaborări fructoase. Mărturisesc faptul că avem bucuria, la acest început de an, să avem deja doi copii salvați de la avort prin acest parteneriat firesc dintre Biserică și medici. Așadar, chemăm alături de noi în această misiune frumoasă pe orice dorește și în mod special pe medicii de familie. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să păstrăm aceste 60 de parteneriate performante și, de ce nu, să le multiplicăm exponențial în lunile și anii care urmează”, a afirmat părintele Cosmin Brînză, coordonatorul Programului Praesidio pentru femeile însărcinate aflate în dificultate al Departamentului Pro Vita.

Mai multe detalii despre proiect și despre activitatea Departamentului Pro Vita puteți găsi pe www.provitaiasi.ro.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri