Parteneriat inedit între Spitalul Elena Doamna și Arhiepiscopia Iașilor: IPS Teofan a sfințit o rezervă dedicată nașterilor naturale

Arhiepiscopia Iașilor August 9, 2021

Parteneriatul inedit dintre Spitalul Elena Doamna și Arhiepiscopia Iașilor a constat în faptul că Biserica Ortodoxă și-a asumat susținerea lucrărilor de renovare și dotare a unui spațiu nefolosit din incinta unității medicale care a fost transformat într-o rezervă amenajată la standarde medicale europene. Costul lucrărilor s-a ridicat la suma de 90.000 lei și a fost susținut de Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita și Protopopiatele Iași 1, Iași 2 și Iași 3.  

La evenimentul de inaugurare au fost prezenți reprezentanți ai Consiliului Județean Iași, precum și membri ai personalului unității medicale.  

Pentru întreaga misiune desfășurată în cadrul maternității, dr. Gabriel Martinescu, managerul instituției, și părinții Florin Gherasă și Cosmin Brânză, implicați direct în acest proiect, au primit din partea IPS Părinte Mitropolit Teofan distincția mitropolitană „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”.

Arhiepiscopia Iașilor și Spitalul Elena Doamna nu sunt la prima colaborare strategică realizată în beneficiul pacientelor, ci încă din anul 2018 au desfășurat împreună următoarele activități: achiziția de gaz ilariant pentru nașterile naturale, organizarea unui cabinet de consiliere pentru mame și a unui colț al tăticilor care așteaptă să își vadă pentru prima oară copiii.

Vedeți AICI mai multe detalii privind reamenajarea și dotarea Rezervei Sfintei Emilia din cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Elena Doamna” din Iași.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri