Părintele Viorel Sevastre, fost paroh al Parohiei „Sfinţii Voievozi” – Roşca din Iaşi, a plecat la Domnul marți seară, pe 15 august 2017, chiar de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Astăzi, vineri, 18 august, începând cu ora 12.00 la Biserica „Sfinţii Voievozi” – Roşca a avut loc slujba înmormântării, precedată de Sfânta Liturghie.
La ceremonie au participat peste 50 de preoți, care au săvârșit Sfânta și Dumnezeiască Liturghie și slujba înmormântării. La finalul acesteia, părintele Adrian Zaharia, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor a transmis mesajul de condoleanțe al Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei: „Întâlnirea cu părintele Viorel Sevastre era întotdeauna o bucurie, acesta având o fire veselă și optimistă. Era totdeauna cu zâmbetul pe buze, neplângându-se niciodată de nimic; toate acestea fiind rodul unei așezări duhovnicești pe care o avea părintele Viorel și la care vă invit și pe frățiile voastre, preoți și credincioși, să meditați întrucât nimeni, nici ierarh, nici cleric, nici mirean nu este ferit de momente de încercare. Sigur această bucurie are la bază și familia sa, care l-a iubit, l-a susținut și i-a dăruit un climat familial deosebit”, a precizat Înaltpreasfinția Sa în mesajul transmis.
De asemenea, au mai luat cuvântul, pentru a-i aduce un ultim omagiu Părintelui Viorel Sevastre, și părintele Marius Daniel Profir, proiereu al Protopopiatului II Iași și părintele Ioan Hrecinic, preot slujitor la Mănăstirea Teodoreni – Burdujeni (Suceava), care a vorbit în numele colegilor de seminar și facultate.
La finalul slujbei și a rostirii mesajelor de condoleanțe, apropiații și cunoscuții Părintelui Viorel Sevastre au pornit spre Cimitirul Sfinții Apostoli Petru și Pavel, unde trupul acestuia a fost înhumat.
Părintele Viorel Sevastre s-a născut pe 17 aprilie 1947 în comuna Brăhăseşti, raionul Tecuci, regiunea Galaţi. A absolvit Liceul „Vasile Alecsandri” din Galaţi şi Institutul Teologic Bucureşti. A fost inițial preot paroh în localitatea Slatina Nera, ce aparţinea de Arhiepiscopia Timişoarei. Pe 1 octombrie 1979 a fost transferat în Parohia Horleşti (Arhiepiscopia Iaşilor), iar un an mai târziu a slujit în Parohia Chişcăreni, judeţul Iaşi. Pe 1 iulie 1987 a fost numit paroh al Parohiei „Sfinţii Voievozi” – Roşca din Iaşi. În timpul păstoririi sale aici, Biserica Roşca a fost supusă unor lucrări de reabilitare şi înfrumuseţare, iar pe 11 octombrie 2015, aceasta a fost resfinţită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. În luna aprilie 2017, părintele Viorel Sevastre a ieşit la pensie.
Veșnica lui pomenire și Dumnezeu să-l ierte!