Părintele Sorin Mihalache a conferenţiat la Vaslui

Arhiepiscopia Iașilor Iunie 12, 2017

În prima parte a conferinţei,  părintele lector doctor Adrian Sorin  Mihalache a explicat în detaliu problematica societăţii cunoaşterii, societate bazată pe necesitatea dovezilor. A accentuat ideea că nu faptele alimentează credinţa, ci invers, credinţa ne determină să acţionăm în spiritul iubirii creştine, iar aceasta din urmă, întărită fiind de harul lui Dumnezeu, ne face să vedem roadele credinţei ca pe o binecuvântare, eliminând ipoteza conform căreia aceasta ar putea fi o povară.

Totodată, părintele a menţionat că libertatea, valoare controversată în societăţile din toate timpurile, este strâns legată de credinţa oamenilor, neputând fi înţeleasă decât din perspectiva veşniciei pe care ne-o propune Dumnezeu. Nu suntem liberi decât atunci când ne eliberăm de lumea în care trăim şi când ajungem să o percepem ca pe un mijloc de cunoaştere a lui Dumnezeu. De multe ori, însă, devenim slujitori ai lucrurilor care au fost destinate să ne slujească. După cum spune părintele Dumitru Stăniloae, „omul este scopul lumii“, el fiind capabil să o asimileze fără a se pierde în ea.

Credinţa poate fi privită ca o povară doar dacă oamenii pun societatea şi lumea mai presus celor duhovniceşti şi nu percep viaţa ca pe un dar al lui Dumnezeu, primit pentru a fi fi pus în slujba Lui.

La finalul primei părţi a întâlnirii, Corala „Alfa“, din cadrul ATOV, a interpretat două piese: prima dedicată Sfinţilor Martiri Brâncoveni, iar cea de-a doua făcând trimitere la naturaleţea şi prospeţimea tinerilor.

Tema propusă a ridicat mai multe întrebări din rândul publicului, în partea a doua a întâlnirii, atât cu privire la discursul anterior, probleme cotidiene des întâlnite, cât şi curiozităţi despre noţiuni teologice.

La finalul conferinţei a fost prezentată şi ultima apariţie editorală a părintelui Adrian Sorin Mihalache, intitulată „Eşti ceea ce trăieşti“, lucrare ce îmbină ştiinţa şi spiritualitatea într-un mod aparte: experienţele duhovniceşti ale Filocaliei confirmate de neuroştiinţe.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri