Zeci de credincioși l-au întâmpinat pe ierarhul lor astăzi dimineață, participând la sfintele slujbe prilejluite de sfințirea paraclisului unității medicale. După sfințirea și pecetluirea Sfintei Mese, mulțimea prezentă a primit binecuvântarea de-a săruta Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și de a se închina în Sfântul Altar. Din soborul preoților au mai făcut parte părintele Narcis Axinte, consilierul Sectorului medical și asistența socială „Diaconia” al Arhiepiscopiei Iașilor, părintele Marius Daniel Profir, protoiereul Protopopiatului Iași II dar și părintele Constantin Puiu, preotul unității medicale. Răspunsurile la strană au fost oferite de câțiva psalți ai Corului „Sfântul Ioan Damaschinul” al Bisericii „Sfântul Sava” din Iași.
„Tatăl, mama și pruncii lor să fie ca o prelungire a duhului care domină Sfânta Treime, duhul de iubire”
După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Mitropolit Teofan a rostit un cuvânt de învățătură medicilor, pacienților și credincioșilor de față: „Dăm slavă lui Dumnezeu că ne-a învrednicit în această zi închinată Preasfintei Treimi să fim aici în această biserică, sfințind Sfântul Altar, iar prin mila Lui, de peste 10 ani de zile funcționează acest spital, inițiat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, spital care continuă de-a aduce mângâiere celor care vin aici, să găsească tămăduire pentru rănile aflate pe trupurile și sufletele lor. Sfânta și Dumnezeiasca Treime se arată în mod special în trei situații: în starea de familie, unde tatăl, mama și pruncii lor încearcă să fie ca o prelungire a duhului care domină Sfânta Treime, duhul de iubire. În al doilea rând se arată în mănăstire, unde se încearcă a se trăi taina Împărăției cerurilor încă din această lume, relațiile dintre membrii aceleiași obști călugărești să fie ca o prelungire a duhului prezent în Sfânta și Dumnezeiasca Treime. În al treilea rând, locul în care ne desfășurăm lucrarea. Fie la catedră, fie la biserică, fie la spital, fie într-o altă entitate economică, educațională, medicală sau de caritate, totul aici pe pământ ar trebui să fie o prelungire a ceea ce este în cer”.
Pentru meritele deosebite și pentru întreaga activitate rodnică desfășurată în cadrul unității medicale, părintele Ioan Boampă, clericul spitalului până în anul 2012, și părintele Constantin Puiu, actualul preot slujitor, au fost hirotesiți de către Mitropolitul Moldovei și Bucovinei întru iconom stavrofor, primind din partea ierarhului bedernița, brâul roșu și crucea pectorală. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a oferit directorului general al Spitalului Providența, Marinel Talpeș, și directoarei Policlinicii Providența, ec. Daniela Năclad, distincția mitropolitană „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei” pentru mireni. Pentru credincioșii și binefăcătorii care au sprijinit în realizarea și modernizarea sfântului lăcaș, IPS Teofan a acordat distincții de vrednicie.
Scurt istoric
Spitalul Providența a fost sfințit și inaugurat în 13 octombrie 2000, în prezenţa Sanctității Sale Părinte Patriarh Bartolomeu I al Constantinopolului, al Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist, dar și al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Astăzi, unitatea medicală are o capacitate de 102 paturi, 2 săli de operație, o unitate de terapie intensivă, saloane și rezerve dotate și amenajate conform standardelor, oferind servicii de spitalizare de zi și continuă pentru toate categoriile de pacienți, atât din Iași, cât și din țară. Spitalul Providența este prima unitate medicală de acest gen din structura Bisericii Ortodoxe Române și oferă servicii medicale la un înalt standard de calitate. Capela „Sfânta Treime” a fost târnosită în forma ei inițială pe 12 iunie 2006 de către PF Patriarh Daniel, iar în perioada 2017-2018, paraclisul a fost supus unor lucrări de extindere și reamenajare, reușind să realizeze un spațiu nou pentru Sfântul Altar, zidindu-se Sfânta Masă, montându-se marmură și realizându-se bolți arcuite placate cu cărămidă.