„Omul este chemat să treacă din iadul cel mai de jos la mintea cea văzătoare de Dumnezeu”

Arhiepiscopia Iașilor Martie 15, 2022

Slujba, ce a avut loc doar la lumina lumânărilor, s-a încheiat cu rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, „Doamne şi stăpânul vieţii mele”, şi cu citirea Evangheliei, după care a urmat cuvântul de învăţătură rostit de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Din cuvintele Sfântului Andrei Criteanul rostite în cadrul Canonului cel mare, luăm aminte la faptul că omul este chemat să treacă din iadul cel mai de jos la mintea cea văzătoare de Dumnezeu. De la iadul cel mai de jos, în care ne găsim adesea, descoperindu-ne pe noi înșine, putem ajunge la mintea cea văzătoare de Dumnezeu - scop binecuvântat al vieții noastre. Ce înseamnă iadul cel mai de jos? Înseamnă adâncul păcatului și, în general, toate cele simțite de firea omenească ca fiind o viață de iad. Și ce înseamnă mintea văzătoare de Dumnezeu? Înseamnă a dobândi gândul lui Dumnezeu, precum mărturisește Sfântul Apostol Pavel, înseamnă mintea inimii celei curate, înseamnă ceea ce un părinte Teona din Pateric mărturisea ca dor nespus pentru sine, zicând «Dăruiește-mi, Doamne, să-mi umplu gândul de Dumnezeu» sau înseamnă minunantul cuvânt al Sfântului Isaac Sirul «Golește-mă, Doamne, de mine însumi și umple-mă de Tine și de împărăția Ta», a subliniat Mitropolitul Moldovei și Bucovinei în cuvântul de învățătură rostit la finalul slujbei.

Canonul Sfântului Andrei Criteanul, cunoscut drept „Canonul lacrimilor”, este o creaţie în versuri a Sfântului Andrei, Arhiepiscopul Cretei, mai exact cel mai extins imn liturgic din cultul ortodox, cu 250 de strofe sau tropare. Acest canon al Sfântului Andrei Criteanul se cântă pe glasul al 6-lea, care este mai trist. Irmosul se cântă de două ori, la începutul și la sfârșitul cântării. Rugăciunea „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!” este însoțită de metanie mică și de semnul sfintei cruci.

Canonul Sfân­tului Andrei va fi citit integral și în miercurea din a cincea săptămână a postului, la Denia Canonului Mare. Deniile, slujbe specifice Postului Mare, sunt Utrenii care se săvârşesc în seara zilei precedente.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri