Lucrarea cu titlul „Convertirea religioasă şi conceptul biblico-patristic de convertire. Importanţa lor în misiunea actuală a Bisericii” a fost prezentată marți în fața publicului, dar și a comisiei de doctorat, prezidată de pr. prof. univ. dr. Viorel Sava, Directorul Școlii Doctorale de Teologie Ortodoxă din Iași. De asemenea, la acest eveniment academic a mai fost prezent pr. prof. univ. dr. Gheorghe Petraru, coordonatorul tezei, precum și referenții pr. prof. univ. dr. Valer Bel de la Universitatea „Babes Bolyai” din Cluj Napoca, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și pr. prof. univ. dr. Ioan C. Teșu, prodecanul facultății ieșene de teologie.
La finalul întâlnirii, după deliberare, membrii comisiei au acordat tânărului teolog Andrei Irina titlul de Doctor în Teologie, cu calificativul Excelent. Totodată, noul doctor a depus jurământul de credință față de Biserica Ortodoxă în Paraclisul „Ecclesia” de la subsolul Catedralei Mitropolitane.
Această temă despre convertire contribuie la dezvoltarea orizontul teologic și misionar. Totodată, ea răspunde la unele întrebări esențiale din domeniul teologiei, psihologiei, sociologiei, fiind o temă actuală și neabordată până la acest moment. Spuneam, la susținerea lucrării, că nimic din ceea ce realizăm în viață nu ni se datorează exclusiv și nici măcar într-o bună măsură, ci este rezultatul oamenilor excepționali pe care Dumnezeu ni-i scoate în față, a mărturisit prof. Andrei Irina la finalul ceremoniei de acrodare a titlului academic.
În această perioadă, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, au loc mai multe ședințe publice de susținere a tezelor de doctorat. Programul evenimentelor poate fi accesat pe teologie.uaic.ro/scoala-doctorala/sustinere-publica.