Câteva sute de oameni din comună, dar și din municipiul reședință de județ, dimpreună cu oficialitățile județene și locale, au luat parte în această dimineață la resfințirea bisericii Parohiei Cerchejeni. Slujba a fost oficiată de PS Nichifor Botoșăneanul, care a uns zidurile exterioare cu Sfântul și Marele Mir, a pecetluit Sfântul Prestol și a binecuvântat pictura zugrăvită în interiorul bisericii.
În continuare ierarhul a slujit Sfânta Liturghie, dimpreună cu un sobor de clerici din Protopopiatul Botoșani, pe un podium amenajat în fața locașului de cult.
Pacea pe care o pune Dumnezeu în inimile noastre nu este umbrită nici de boală, nici de crize de orice fel, nici de moarte. Și atunci când, cu gând bun, intrăm în Biserica Domnului, atunci această pace umple sufletele noastre, iar această pace înseamnă putere, înseamnă inspirație și cunoaștere a lui Dumnezeu celui Viu. În slujbele Bisericii, în mărturia sfinților, în această zi de sărbătoare, suntem și noi întăriți să mărturisim, precum o facem în cântarea „Tu ești Dumnezeu, Care faci minuni! Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru?”, și să purtăm această bucurie pentru a ne întări în vremuri de restriște, pentru a-i întări pe cei care au nevoie de cuvântul nostru, înțelegând că Domnul nostru tare este și toate au un rost în viața noastră, a mărturisit Preasfinția Sa în cuvântul de învățătură rostit către botoșăneni.
Ca semn de mulțumire pentru coordonarea lucrărilor de renovare, precum și pentru toată activitatea psatoral-misionară săvârșită în comunitatea parohială, părintele paroh Liviu Rotaru a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor.
Primul sfânt locaș din sat a fost ctitorit de străbunicii lui Mihail Kogălniceanu
Biserica din Cerchejeni a fost zidită între anii 1893-1901 cu osteneala preotului Mihail N. Lăpușneanu și cu sprijinul credincioșilor de atunci, fiind ridicată lângă vechiul locaș de rugăciune construit în 1765 de către ctitorii Constantin și Safta Kogălniceanu, străbunicii politicianului Mihail Kogălniceanu. Prima slujbă de sfințire a avut loc în data de 11 noiembrie 1901, în timpul arhipăstoririi Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv. De-a lungul timpului, sfântul locaș a trecut prin mai multe etape de reabilitare și înnoire, prin purtarea de grijă a preoților care au păstorit comunitatea din Cerchejeni. În data de 12 decembrie 1976, biserica a fost resfințită de vrednicul de pomenire Patriarh Iustin Moisescu, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Sucevei, după ample reparații. Între anii 2007-2012, locașul a trecut prin diferite lucrări de reabilitare și înfrumusețare la interior și exterior. A fost schimbat acoperișul, a fost realizată și montată o catapeteasmă nouă iar biserica a fost repictată în tehnica fresco de către pictorul Constantin Diaconescu.
Vă invităm să accesați și:
(Video) PS Nichifor Botoșăneanul: „Pacea Domnului umple sufletele noastre”
(Video) Biserica din Cerchejeni, veche de peste 120 de ani, a fost resfințită