Muzeul Mitropolitan Iași își așteaptă vizitatorii pe 14 mai, de „Noaptea Muzeelor”

Arhiepiscopia Iașilor Mai 11, 2022

În data de 14 mai 2022, se organizează la nivel internațional evenimentul intitualat „Noaptea Muzeelor”. Ininițiat de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța și patronat în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM), Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes european desfășurat la nivel internațional și aflat anul acesta la a 18-a ediție, ocazie cu care muzee și instituții culturale din zeci de țări europene și nu numai își deschid gratuit porțile în aceeași noapte.

Anul acesta, doritorii pot descoperi Muzeul Mitropolitan Iași pe data de 14 mai 2022, în timpul programului normal de vizitare (10:00-17:00) și apoi, cu prelungire, până la ora 21:30, reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator.

Muzeul Mitropolitan Iași este organizat în demisolul Catedralei Mitropolitane, fiind un spațiu în întregime subteran, ceea ce îi conferă un element de unicitate în peisajul muzeal. Accesul în muzeu se face pe la baza scărilor de la esplanada Catedralei Mitropolitane (lângă poarta de jos - vizavi de Biblioteca „Dumitru Stăniloae”).

Muzeul Mitropolitan este organizat tematic, pe 7 săli:

În prima sală, Sinaxar, vizitatorii pot vedea expoziția temporară dedicată ucrainenilor, numită „Chipuri, icoane și cărți pentru suflet: moldoveni în Ucraina, ucraineni în Moldova. Mărturii de artă sacră - secolele XVI-XIX”. Tot în această sală puteți admira în vitrina eveniment obiecte ce au legătură cu Mitropolitul Calinic Miclescu, de la a cărei naștere s-au împlinit recent 200 de ani.

În Sala Ofranda poate fi vizitată expoziția temporară de cruci, pristolnice și icoane de vatră, realizate de dl. ing. Dorel Bălăiță, expoziție intitulată sugestiv „Crucea - toiagul călătorului”.

În Sala Ctitorilor, vizitatorii pot vedea expoziția foto-documentară dedicată împlinirii a 380 de ani de la aducerea la Iași a moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva, expoziție intitulată „Prietenii Sfintei Parascheva”.

Sala Ekklesia, dispusă chiar sub nava principală a Catedralei Mitropolitane, este un spațiu ambivalent: sală de expunere, dar și spațiu liturgic. În acest spațiu sunt expuse obiectele folosite la săvârșirea Tainelor și a Ierurgiilor din viața omului, de la naștere până la înmormântare.

Spațiul perimetral, denumit generic „Calea Crucii”, este un culoar îngust ce înconjoară prin exterior, fundația catedralei, pe care o face vizibilă prin cele 30 de nișe cu dimensiuni variabile, în care se organizează diverse expoziții temporare. Este un spațiu ce merită vizitat, chiar și pentru simpla parcurgere.

Sala Istoria duhovnicească a Moldovei este un culoar de trecere pe pereții căruia s-au amenajat șase vitrine de perete, în care sunt prezentate repere marcante din cele peste șase secole de la recunoașterea oficială a Mitropoliei Moldovei de Patriarhia de Constantinopol (1401).

Sala Baptisteriu este organizată în jurul bazinului în care se săvârșește Taina Sfântului Botez pentru adulți, care dă și numele sălii. Sala este un spațiu circular, boltit, cu o morfologie aparte. Bolta centrală, pictată de maestrul Grigore Popescu-Muscel, se sprijină pe opt coloane, având în partea superioară o deschidere prin Fântâna lui Mihail de Hodocin, prin care se poate observa cerul. Spațiul este amenajat cu 14 nișe, absidiole, în care sunt expuse veșminte vechi ale Mitropoliților Moldovei.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri