Monahia Filofteia Păduraru s-a născut în data de 17 iulie 1940 în localitatea Ghindăoani, județul Neamț, din părinții Constantin și Maria Frăsâna. După ce a absolvit Liceul Teoretic din Podu Iloaiei, în luna februarie a anului 1960 s-a căsătorit cu Gheorghe Păduraru și au avut împreună 6 copii: 5 fete și un băiat.
În anul 1991, soțul Gheorghe avea să intre ca frate la Mănăstirea Secu, unde a și fost călugărit mai apoi, primind numele de Elefterie. Pe 29 martie 2003, părintele ieromonah Elefterie a fost numit egumen al Schitului Cărbuna, iar în 2018 a primit Schima cea Mare. A trecut la cele veșnice în anul 2021, fiind înmormântat la Schitul Cărbuna al Mănăstirii Neamț.
La rândul ei, maica Filofteia a intrat în viata monahala în anul 1996, la o mănăstire din Grecia, fiind călugărită cu numele Filofteia. A revenit în țară în anul 2000, apoi în anul 2002 s-a retras la Mănăstirea Văratec, unde a trăit o viață idioritmică, în smerenie si rugăciune.
Însă, Maica Filofteia n-a lucrat doar la primenirea propriului suflet, ci a reușit să transmită dragostea pentru Hristos și pentru Biserica Sa și celor pe care i-a crescut. Unul dintre cei 12 nepoți, Teodor Dumitru, este diacon, iar fiul ei, ultimul dintre cei 6 copii, părintele Dumitru–Gică Păduraru, este un bun comunicator al Bisericii, cunoscut pentru emisiunile realizate în studioul regional Radio Trinitas de la Iași. Autor al volumului „Evanghelia zilei”, un material didactic deosebit de util, pus la dispozitia preoților dar și a simplilor credincioși, părintele Dumitru și-a asumat și ascultarea de a fi preot de caritate în cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Iași. Pentru toată osteneala și misiunea sa din acest loc, dar și din Parohia „Sfinții Atanasie și Chiril”, aflată în centrul capitalei Moldovei, părintele Dumitru a fost hirotesit întru iconom stavrofor de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, la începutul acestui an, pe 18 ianuarie 2023, cu prilejul hramului parohiei.
Gândul tuturor se îndreaptă, așadar, către familia îndurerată a Preacucerniciei Sale, iar rugăciunile noastre se înalță către Hristos, Cel înviat din morți, pentru ca Acesta să așeze sufletul celei adormite în locașurile cele veșnice ale slavei Sale și să dăruiască pace și alinare întregii familii!
Dumnezeu să o odihnească! (Stavr. Iosefina Giosan, stareţa Mănăstirii Văratec)