Momente istorice pentru enoriașii Parohiei „Sfânta Treime” (Biserica maramureșeană) din satul Mănăstirea Neamț, unde sâmbăta trecută a slujit pentru prima oară un arhiereu. Vizita Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul a fost prilejuită de aniverdarea a 200 de ani de la minunea Icoanei Maicii Domnului Îndrumătoarea din satul Mănăstirea Neamț, în locul numit „Cerdacul Maicii Domnului”.
Înainte de săvârșirea Sfintei Liturghii, ierarhul a oficiat slujba de sfințire a noului altar de vară și a agheazmatarului „Cerdacul Icoanei Maicii Domnului”, ridicat pe locul unde a avut loc minunea Icoanei Maicii Domnului Îndrumătoarea.
În continuare, Sfânta Liturghie a fost săvârșită la altarul de vară proaspăt târnosit. În cuvântul de învățătură, PS Părinte Nichifor Botoșăneanul a făcut referire la minunea Icoanei Maicii Domnului în acest loc:
Astăzi ne este pusă înainte o minune întâmplată acum 200 de ani pe acest loc și credem în mod deosebit că aici ni se va împărtăși bucuria și puterea pe care au trăit-o atunci cei care au fost întăriți de semnul lui Dumnezeu. Se întorcea Icoana Maicii Domnului - aceeași icoană pe care o sărutăm astăzi, aceeași icoană frumos împodobită, aceeași icoană care merge des în procesiuni, aceeași icoană căreia i ne închinăm și astăzi la Mănăstirea Neamț cu credință - și în acest loc, unde am binecuvântat acum cerdacul, s-a făcut grea și au înțeles părinții mănăstirii că era semn al Maicii Domnului și, în priveghere de toată noaptea și cu rugăciune au adus cinstire Maicii Domnului și au lăudat-O. În acest fel au putut duce înapoi icoana în mănăstire, aceasta redevenind ușoară și luminându-se, arătând bucuria Maicii Domnului atunci când se înnoiește credința oamenilor.
Drept răsplată pentru eforturile făcute, dar și pentru implicarea și hărnicia de care a dat dovadă, părintele paroh Constantin Cristian Andron a fost hirotesit întru iconom stavrofor, oferindu-i-se crucea, bederniţa şi brâul roşu, după cum a subliniat PS Părinte Nichifor Botoșăneanul:
În cadrul Sfintei Liturghii am rostit și o rugăciune de binecuvântare, care exprimă mulțumirea și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan pentru lucrarea frumoasă pe care părintele Constantin Cristian a săvârșit-o în parohia încredințată. Mai exact, a fost hirotesia sa întru iconom stavrofor, iar prin crucea pe care o poartă acum la piept se arată și crucea unei slujiri frumoase, pe care a dus-o până acum. O slujire într-o parohie mică, cu puțini credincioși, dar în care preotul mărturisește purtarea de grijă a Maicii Domnului și a celor care i-au fost alături. Vedem o lucrare frumoasă făcută la restaurarea cerdacului, la agheazmatar, la biserica curată și pregătită de slujire, dar mai ales observăm o slujire făcută cu bucurie și entuziasm, cu atenție până la mici detalii. Pentru aceasta mulțumim lui Dumnezeu și mulțumim și părintelui pentru slujirea frumoasă, a subliniat PS Părinte Nichifor Botoșăneanul.
Alături de preotul slujitor, au primit distincţii şi diplome toţi cei care s-au implicat în renovarea şi înfrumuseţarea ansamblului parohial. Primarul comunei Vânători Neamț, Maria-Adriana Petrariu, a primit cu acest prilej distincția „Crucea Sfântul Ierarh Dosoftei”.
Este zi de sărbătoare; în cei 200 de ani de istorie ai Cerdacului Maicii Domnului, PS Părinte Nichifor Botoșăneanul este primul ierarh care săvârșește Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie aici, drept pentru care îi mulțumim. Liturghie înseamnă etimologic mulțumire, mulțumirea adusă lui Dumnezeu, Maicii Domnului și tuturor sfinților, așa cum vedem pe Sfântul Disc. (...) În această biserică, care este o bijuterie arhitecturală, simțim duhul și lumina harului lui Dumnezeu, prin care Icoana Maicii Domnului s-a luminat la față. Mă rog Maicii Domnului ca toți credincioșii care au călcat pragul acestei biserici și acestui cerdac să le lumineze Dumnezeu, Maica Domnului și toți sfinții calea spre Împărăția Cerurilor. Dacă vom fi luminați cu același har care s-a revărsat prin Icoana Maicii Domnului, cu siguranță avem îndrăzneală la tronul Preasfintei Treimi să cerem și noi Împărăția cea veșnică, a spus în cuvântul de final părintele paroh Cristian-Constantin Andron.
La finalul Sfintei Liturghii, s-a slujit o panihidă în memoria ctitorilor şi binefăcătorilor bisericii trecuţi la Domnul, după care soborul condus de PS Părinte Nichifor s-a îndreptat spre clădirile Așezământului social-cultural „Cerdacul Maicii Domnului”, unde a fost oficiată o slujbă de sfințire. Agapa frățească ce a urmat a fost oferită de reprezentanții Pensiunii Varatec și ai Conacul Pavăl.
Amintim și faptul că enoriașii și pelerinii prezenți la sărbătoarea satului Mănăstirea Neamț au putut vizona expoziția „Maica Domnului în 40 de ipostaze, în viziunea pictorului Gheorghe Răducanu”.
Fosta cantină a Fabricii de cherestea, transformată în Așezământul social-cultural „Cerdacul Maicii Domnului”
După cum s-a arătat în hrisovul de sfințire rostit de părintele protopop Nicolae Axentioi, în anul 2018 s-a dat spre administrare Parohiei „Sfânta Treime” din satul Mănăstirea Neamț, comuna Vânători Neamț, fosta cantină a Fabricii de cherestea, care se afla într-o stare avansată de degradare și deteriorare, fiind abandonată. Parohia a primit în administrare și suprafața de 2024 m2, terenul din proximitatea edificiului.
Între anii 2018-2022, clădirea a fost supusă unui amplu proces de consolidare, de reparații capitale, de reorganizare a spațiilor, fără a schimba nimic planimetric, prin decaparea pereților interiori și exteriori, a vechii tencuieli și refacerea pereților cu tencuială nouă. S-a executat armarea și subzidirea temeliei, s-a reorganizat spațiul interior pentru amenajarea de noi spații, conform cerințelor actuale, s-a pus tâmplărie termopan în interior și exterior și s-a schimbat instalația electrică.
Modificările făcute au creat un spațiu adecvat pentru transformarea clădirii într-un ansamblu parohial destinat nevoilor parohiei, format dintr-o sală de 90 m2 care a fost mobilată cu 12 mese a câte 8 locuri și cu o masă de 12 locuri, în total 108 locuri; o bucătărie cu toate cele necesare (apă curentă, chiuvetă, mobilier nou, frigider, ș.a.); toalete cu toate dotările; o sufragerie de protocol cu birou și bibliotecă.
S-a modificat parțial acoperișul, s-au înlocuit căpriorii și astereala afectată și s-a curățat și s-a vopsit tabla. De asemenea, s-a împrejmuit cu gard și s-a creat o nouă cale de acces, amenajându-se curtea prin demolarea unui beci dezafectat cu o suprafață de 200 m2 la sol, ajutați de utilajele Mănăstirii Neamț, Primăriei Vânători Neamț și ale Ocolului Silvic bisericesc Mănăstirea Neamț. S-a realizat o fântână, acoperită de un foișor de lemn și s-a creat un loc de joacă pentru copii. Cu ajutorul Centrului Eparhial s-a făcut racordul la rețeaua de energie electrică prin implicarea departamentului specializat din cadrul administrației.
Lucrările au fost sprijinite financiar de către credincioșii parohiei (cele 30 de familii), de vrednicul de pomenire Neculai Anghelina, care timp de 3 ani a făcut o colectă pentru parohie la Zimbrăria „Dragoș-Vodă”, dar și a altor donatori și binefăcători, sub supravegherea epitropului Petru Anghelina și coordonarea preotului Andron Constantin Cristian.
Pentru a marca aniversarea sărbătorii a 200 de ani (bicentenarului) de la minunea Icoanei Maicii Domnului Îndrumătoarea de la Mănăstirea Neamț (1822-2022), ansamblul parohial a primit titulatura coform hotărârii Consiliului parohial de Așezământ social-cultural „Cerdacul Maicii Domnului”, așa cum se numește locul unde s-a petrecut minunea aflat în administrarea bisericii parohiale, iar sala de evenimente „Arhim. Neonil Buzilă”, în amintirea ctitorului-filantrop al Cerdacului.
Biserica în stil maramureșean din satul Mănăstirea Neamț a fost ridicată, la împlinirea a 180 de ani de la minunea Icoanei Maicii Domnului Îndrumătoarea, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, prin implicarea și coordonarea preotului Cezar Iețcu.