Slujba sărbătorii hramului Mănăstirii Hadâmbu a început cu citirea Canoanelor şi a Acatistului Naşterii Maicii Domnului. A urmat apoi primirea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, în sunet de clopote şi de bucium, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei fiind aşteptat la poarta aşezării monahale de soborul slujitor, cât și credincioși și oficialități locale și județene.
Sfânta Liturghie arhierească a avut loc în altarul de vară al mănăstirii, iar din soborul slujitor au făcut parte, pe lângă părintele Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, şi arhim. Nichifor Horia, stareţul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi şi exarhul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de mai mulţi stareţi și preoți din Arhiepiscopia Iaşilor.
Credincioșii prezenți s-au închinat la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care a fost scoasă din biserică în procesiune şi depusă într-un baldachin.
După citirea Sfintei Evanghelii, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a ţinut un cuvânt de învăţătură, în care a enumerat argumentele preacinstirii Maicii Domnului: „O cinstim pe Maica Domnului pentru că Ea este chip al ascultării desăvârșite. «Iată roaba Domnului!», zice Ea către îngerul Gavriil, «Fie mie acum după cuvântul tău!». O cinstim pe Maica Domnului pentru că este chip al smereniei desăvârșite: «Iată, de acum, mă vor ferici toate neamurile, pentru că a căutat spre smerenia roabei Sale», spune Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. O cinstim pe Sfânta Fecioara Maria pentru că Ea este chip al maternității desăvârșite, arătând prin aceasta că slujirea fundamentală, cea mai importantă a femeii, este nașterea și creșterea de prunci. Nașterea și creșterea de prunci este cariera cea mai aleasă, cea mai înaltă, pe care o poate atinge o femeie, o mamă. O cinstim, așadar, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pentru că Ea este ocrotitoarea tuturor creștinilor”.
După otpustul Sfintei Liturghii, părintele arhimandrit Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, a mărturisit că prezenţa Înaltpreasfinţitului Teofan aduce multă bucurie obştii pe care o păstoreşte, fiilor duhovniceşti ai preacuvioşiei sale, precum şi miilor de pelerini care preţuiesc acest loc datorită Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. De asemenea, părintele stareţ a remarcat cât de importantă este rugăciunea pe care Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei o înalţă pentru întreaga eparhie, oferind ierarhului un engolpion, „pentru a purta mereu în rugăciune” obştea Mănăstirii Hadâmbu. În aceeaşi zi, IPS Părinte Teofan a vizitat Aşezământul social-filantropic „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” al Mănăstirii Hadâmbu.
Conform tradiției, credincioșii prezenți la hram au luat parte la final la o agapă.