Am pornit la drum cu o serie de întrebări, la prima vedere banale: cine reuşeşte să recunoască lumina de întuneric? Cine reuşeşte să diferenţieze binele de rău şi frumosul de urât? Vai, ce mai întrebare, ar spune prietenii noştri! Dacă este aşa de simplu de ştiut care este binele, frumosul şi lumina, de ce trăim în întuneric, urât şi răutate? De ce oamenii se urăsc, de ce războaie, de ce corupţie, de ce beţie şi depresie şi violenţă? Nu, oamenii nu pot diferenţia binele de rău. Ochiul nostru nu poate discerne între frumos şi urât, între lumină şi întuneric. Cine „vede“ bine nu poate alege decât Lumina. Aşa încât, noi, tinerii din ATOR, am plecat spre Putna pentru a ne curăţi privirile. Vrem în adâncul inimii noastre să trăim frumos. Râsetele „din nimic“ şi starea de veselie de pe drum s-au stins cuminte la poarta mănăstirii.
Aici am întâlnit părinţii care se ostenesc atât în cele duhovniceşti, cât şi în cele ale Martei. Ne-au întâmpinat cu bucurie caldă, dar şi cu o masă caldă.
Curiozitatea şi dorinţa de a cunoaşte cât mai multe ne-a dus şi la muzeul mănăstirii. Aici, împreună cu părintele ghid, am descoperit izvoarele scrise şi nescrise care vorbesc despre măreţia domnitorului ce îşi ascunde veşnicia în acest sfânt locaş.
Mai pe seară, purtând în suflet liniştea slujbei de Vecernie, ne-am adunat cu toţii în jurul părintelui Dosoftei. Împreună am încercat să răspundem la întrebarea: „Cine a fost Voievodul Ştefan cel Sfânt?“
Ştefan a fost domnitorul care a pus binele ţării mai presus de sine. Moldova, fiind „poarta creştinătăţii“, a stat de strajă la această poartă. În scrisoarea către Principii creştini, domnitorul Ştefan scrie: „...păgânul împărat al turcilor (Mahomed) îşi puse în gând să se răzbune şi să vie, cu capul său şi cu toată puterea sa, împotriva noastră şi să supună ţara noastră, care e poartă a creştinătăţii şi pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dar dacă această poartă, care e ţara noastră, va fi pierdută - Dumnezeu să ne ferească de aşa ceva -, atunci toată creştinătatea va fi în mare primejdie“. Din modelul său am învăţat că este esenţial să-ţi cunoşti valorile, să-ţi înţelegi istoria şi neamul, să te aşezi într-o continuitate cu acesta, să aperi tot ceea ce este adevăr şi mântuitor căci doar astfel poţi trăi frumos, clădi un viitor pentru noi şi pentru cei ce vor veni după noi şi, mai ales, poţi dobândi viaţa ce veşnică. Domn fiind, puternic şi bogat, Sfântul Ştefan ne arată că smerenia este singura cale ce te poate înălţa, iar fermitatea este cea care te ajută să nu te îndepărtezi de la calea cea dreaptă.
A doua zi am verificat proverbul: „Cine se trezeşte de dimineaţă departe ajunge“. Unde am ajuns noi? La Sihăstria Putnei, unde ne-am luat lumină şi speranţă din Sfânta Liturghie. La întoarcere drumul ni s-a părut lung, dar zăpada abia aşternută a făcut să fie mai scurt.
Pentru a deveni de-ai locului, am urcat şi pe Dealul Crucii. De aici am urmărit cu privirea minţii săgeata plecată din arcul voievodului pentru a afla loc de altar pentru sfânta ctitorie ce urma să fie ridicată, aşa cum relatează legenda.
Sfântul Daniil Sihastrul, povăţuitorul voievodului, ne-a primit în ospeţie pentru câteva clipe la chilia lui din piatră.
Am trăit trei zile frumoase şi binecuvântate. Vacanţa a fost câştigată. Natura, slujbele şi cântările părinţilor, zăpada şi aerul rece, mâncarea bună, dar şi cuvintele calde ne-au încărcat cu energie, lumină, ceva speranţă, dar mai ales ne-au limpezit puţin privirile. Cu ajutorul lui Dumnezeu poate reuşim să-l vedem mai bine pe omul de lângă noi, viaţa noastră şi frumusul ce ne înconjoară, adică oraşul Paşcani.
Ne întoarcem la Paşcani ca Ştefan după o bătălie victorioasă, cu bucurie în suflet şi cu dorinţa de a-I mulţumi Bunului Dumnezeu pentru toate. (Andreia Luca şi Ştefania Corcodel, ATOR Paşcani)